Tinerii care cer unirea Romaniei cu Republica Moldova asteapta sa se intalneasca, in orele urmatoare, cu reprezentanți ai PNL, PMP, PSD, ALDE, dar și ai USR.
Este a doua zi în stradă pentru unionişti. Liderul unioniștilor, George Simion, a anunţat că se vor aduna din nou la ora 16.00 în piaţa Universității din București. Acolo sunt montate aproximativ 150 de corturi.
Sambata, la marșul unioniștilor, 5 persoane au ajuns la audieri la poliție, după ce au încercat să rupă cordonul jandarmilor și să se întoarcă pe Calea Victoriei, dar au fost opriți pentru că nu aveau autorizație. Ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, a cerut inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet cu privire la evenimentele de ieri.
4 protestatari au fost amendați cu câte 3.000 de lei. George Simion este unul dintre ei.
Unioniştii afirmă că 20.000 de oameni au ieşit sâmbătă în stradă la marşul „Luptă pentru Basarabia” pentru a cere ca Unirea să fie proiectul de ţară al României şi îi cheamă pe bucureşteni pentru a se alătura baricadei pentru Unire.