Confidenţialitate

Liderii PSD și ALDE dezbat luni, modificările la legea pensiilor militare

Liderii PSD-ALDE vor dezbate în cadrul ședinței coaliției, care începe la ora 12, modificările propuse la Legea pensiilor militare.

Recent, ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a anunţat că este necesar să se facă anumite „corecţii” la pensiile extrem de mari din sistem, care ajung până la 35.000 lei pe lună.

Întrebat dacă se fac schimbări la legea pensiilor militare, ministrul Apărării a precizat aseară, la postul România TV, că se vor modifica doar anumite prevederi, dar algoritmul de calcul al pensiilor va rămâne acelaşi.

„La momentul acesta sunt discuţii legate de modul în care pot fi modificate anumite prevederi ale legii pensiilor, dar vreau să afirm următoarele lucruri: pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, sunt pensii militare de stat. Nu există nicio intenţie a acestui Guvern să taie vreo pensie. Există o analiză privind situaţii unor pensii care depăşesc nişte lucruri care sunt normale. Ca să putem să dăm un exemplu, există magistraţi, inclusiv magistraţi militari, care au pensii de la 30-35.000 lei pe lună. Algoritmul de calcul al pensiilor militare, inclusiv pentru celelalte structuri de securitate naţională, va fi păstrat”, a explicat Adrian Ţuţuianu.

 

Adrian Ţuţuianu a mai spus că va participa la şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare, unde va prezenta situaţia pensiilor militare.

La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care va fi adoptată în cursul acestei săptămâni și care va schimba modul de actualizare a tuturor pensiilor speciale, nu doar ale celor militare.

Este vorba de pensiile care nu se bazează pe principiul contributivităţii care nu vor mai fi indexate în funcţie de salariile celor aflaţi în activitate, ci doar cu rata inflaţiei. Termenul de aplicare a ordonanţei va fi de 15 septembrie, dată până la care cei care doresc se pot pensiona în condiţiile aflate în vigoare.

”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă de Legea pensiilor pe partea de contributivitate unde este obligatoriu să facem creşterile din programul de guvernare, însă după apariţia Legeii salarizării ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că, dacă lăsăm pensiiile de serviciu să se actualizeze cu ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foate neplăcută de anul viitor, în sensul că economia nu poate să susţină astfel de creşteri”, a motivat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a subliniat că nicio pensie aflată în plată nu va fi redusă.

Ea a atras atenţia că menţinerea prevederilor actuale va face ca suma plătită celor cu pensii speciale să crească foate mult ca urmare a prevederii Legii salarizării în sectorul public. ”Statul nu-şi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată să plătească 66.000 peste câţiva ani”, a exemplificat Vasilescu.

Noile reguli nu se vor aplica celor cu pensii calculate în baza principiului contributivităţii.

 

Un alt subiect de pe ordinea de zi a şedinţei de luni a Coaliției de guvernare este convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a se adopta un proiect de lege prin care ELCEN să treacă în subordinea Primăriei Capitalei, astfel încât să se rezolve problema încălzirii din Bucureşti.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că liberalii vor cere suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare anunţate de PSD pentru trecerea ELCEN în subordinea Primăriei Capitalei cu numirea unui nou Consiliu de administraţie al Radioul public.

De asemenea, deputatul Cătălin Predoiu a afirmat că sesiunea extraordinară ar putea avea pe ordinea de zi şi alte chestiuni decât fuziunea dintre RADET şi ELCEN, liberalul cerându-i explicaţii lui Liviu Dragnea privind o posibilă dezbatere în Parlament a unui proiect de lege privind constituirea Fondului Suveran de Investiţii.