Confidenţialitate

Liderii mondiali condamnă decizia SUA privind avortul: Un mare pas înapoi. O zi neagră pentru drepturile femeilor

Decizia Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii prin care a fost eliminat dreptul constituțional la avort a stârnit valuri de furie la nivel global și a fost descrisă drept o mișcare „înapoiată”.

Liderii din întreaga lume și-au exprimat nemulțumirea față de decizia Curții Supreme a SUA: premierul canadian – Justin Trudeau, președintele Franței – Emmanuel Macron, dar și premierul britanic – Boris Johnson au condamnat anularea dreptului la avort, în timp ce prim-ministrul din Noua Zeelandă – Jacinda Ardern – a declarat că decizia este „incredibil de supărătoare”, scrie The Guardian.

Joe Biden: „Femeile sunt obligate să poarte copilul violatorului lor sau copilul apărut în urma unui incest. Este o cruzime”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a susținut o declarație după ce decizia Curții Supreme a fost făcută publică:

„Curtea Supremă a făcut azi ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată: a luat dreptul constituțional și fundamental al multor americani. Ziua aceasta este una tristă, atât pentru americani, pentru toți americanii, dar și pentru Curtea Supremă. Sănătatea și viața femeilor sunt supuse de acum numeroaselor riscuri. Ceea ce s-a întâmplat azi este o realizare a ideologiei extreme și reprezintă o eroare tragică a Curții Supreme”, a declarat președintele Joe Biden vineri.

Joe Biden a mai spus că: „Unele legi de stat vor intra în vigoare rapid și acolo se va interzice avortul. Această decizie este atât de extremă încât femeile și fetele sunt obligate să poarte copilul violatorului lor. Gândiți-vă că femeile sunt nevoite să poarte în pântece un copil care s-a născut în urma unui incest”.

Citește întreaga declarație a președintelui SUA aici: Biden, despre eliminarea dreptului la avort în SUA. VIDEO

Barack Obama: „Un atac la libertatea esențială a milioane de americani”

„Astăzi, Curtea Supremă nu numai că a anulat aproape 50 de ani de precedente, dar a lăsat cea mai personală decizie pe care o poate lua cineva la cheremul politicienilor și al ideologilor – atacând libertățile esențiale a milioane de americani”, a scris Barack Obama pe Twitter.

Citește întreaga declarație a fostului președinte al SUA aici: Obama, despre eliminarea dreptului la avort în SUA

Michelle Obama: „Mi se frânge sufletul”

„Inima mea este frântă. Mi se frânge sufletul pentru toate persoanele din această țară care și-au pierdut dreptul fundamental de a lua decizii informate pentru propriile lor corpuri”, a spus Michelle Obama.

 

Jacinda Ardern: „Incredibil de supărător”

„A trăi în vremuri în care femeilor le este înlăturat dreptul fundamental de a lua decizii asupra propriului corp este incredibil de supărător”, a declarat Jacinda Ardern.

„În Noua Zeelandă am dat recent o lege prin care avortul nu este incriminat și este tratat drept o problemă de sănătate, nu una penală”, a adăugat prim-ministrul Noii Zeelande.

Boris Johnson, despre decizia Curții Supreme a SUA de a elimina dreptul la avort: „Un mare pas înapoi”

În Marea Britanie, Boris Johnson a afirmat că hotărârea judecătorească este „un mare pas înapoi”. „Întotdeauna am crezut în dreptul femeilor de a alege. Deși este vorba despre o altă Curte și altă jurisdicție, cred că ne afectează pe toți”.

Sute de persoane au ieșit pe străzile din Londra și Edinburgh să protesteze față de decizia Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii.

 

Nicola Sturgeon: „Una dintre cele mai întunecate zile pentru drepturile femeilor”

Liderul Partidului Naționalist Scoțian, Nicola Sturgeon, a declarat că vineri, 24 iunie 2022, a fost „una dintre cele mai întunecate zile pentru drepturile femeilor din timpul vieții mele. Această decizie nu va face decât să încurajeze mișcările anti-avort și anti-femei și în alte țări din lume”.

 

Justin Trudeau: Nu are nimeni dreptul să-i spună unei femei ce poate face și ce nu cu corpul ei

Premierul canadian, Justin Trudeau, a scris pe Twitter că „niciun Guvern, politician sau bărbat nu ar trebui să-i spună unei femei ce poate și ce nu poate face cu corpul său”.

Le transmit femeilor din Canada că noi vom susține întotdeauna dreptul lor de a decide”, a mai scris Trudeau.

 

Emmanuel Macron: „Avortul este un drept fundamental pentru toate femeile”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a exprimat nemulțumirea față de decizia Curții Supreme a SUA într-o postare pe Twitter în care a scris că: „Avortul este un drept fundamental pentru toate femeile. Și trebuie protejat acest drept. Sunt solidar cu femeile ale căror drepturi sunt subminate de Curtea Supremă a Statelor Unite”.

 

Șeful OMS: „Sunt îngrijorat și dezamăgit”

Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, a scris pe Twitter că este „îngrijorat și dezamăgit” de această hotărâre.

Mai mult, șeful Organizației Mondiale a Sănătății a declarat în cadrul unui summit Rwanda că: „Drepturile femeilor trebuie protejate. Și mă așteptam la America să facă asta”, relatează Reuters.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a mai scris pe Twitter că decizia Curții Supreme a SUA afectează drepturile femeilor și accesul lor la sănătate.

 

ONU: „Când femeilor le este restricționat accesul legal la avort, acestea vor căuta mijloace mai puțin sigure, iar rezultatele vor fi dezastruoase”

Organizația Națiunilor Unite a transmis că atunci „Când femeilor le este restricționat accesul legal la avort, acestea vor căuta mijloace mai puțin sigure prin care să facă asta. De cele mai multe ori, aceste mijloace nesigure duc la rezultate dezastruoase”.

 

Nancy Pelosi, despre decizia istorică a Curții Supreme a SUA

Astăzi, Curtea Supremă controlată de republicani a atins obiectivul întunecat și extremist al Partidului Republican de a elimina dreptul femeilor de a lua propriile decizii privind sănătatea reproducerii”, a scris Nancy Pelosi pe Twitter.

 

Curtea Supremă de Justiție din SUA a anulat cauza Roe vs. Wade, punând capăt la aproape jumătate de secol de drept la avort în Statele Unite

Vineri, 24 iunie 2022, Curtea Supremă de Justiție din SUA a decis să anuleze cauza Roe vs. Wade, eliminând astfel dreptul la avort al femeilor de pe teritoriul american.

Sursa colaj foto: Shutterstock

Citește și: Milioane de femei din SUA își vor pierde dreptul la avort după ce Curtea Constituțională a anulat Hotărârea Roe vs. Wade