Au fost condamnați la închisoare cei doi etnici maghiari care în 2015, ar fi intenționat să detoneze un dispozitiv exploziv la Târgu Secuiesc, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Este vorba despre liderii grupării extremiste ‘’Mișcarea de Tineret 64 de comitate’’.
Beke Istvan a primit 11 luni și 6 zile de închisoare cu executare, iar Zoltan Szocs, 10 luni și 8 zile, tot cu executare.
Ei au fost găsiți vinovați pentru operațiuni cu articole pirotehnice, dar au fost achitați pentru tentativă, respectiv instigare la atentat contra unei colectivități. Decizia Curții de Apel București nu este însă definitivă.
În 2015, procurorii DIICOT l-au interceptat pe liderul mișcării 64 de comitate, Zoltan Szocs, în timp ce le cerea membrilor grupării să monteze 20 de dispozitive explozive în Târgu Secuiesc, care să fie declanșate simultan pentru a opri defilarea de 1 Decembrie. În cele din urmă, au convenit ca Beke Istvan să realizeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să îl paseze într-un coș de gunoi. În timpul procesului, cei doi inculpați au negat acuzațiile care le-au fost aduse.
‘’Mișcarea de Tineret 64 de comitate’’ din care fac parte militează pentru unificarea comunităților maghiare din afara Ungariei. Ei ar vrea refacerea Ungariei Mari, adică revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918.