Confidenţialitate

Liderii europeni și americani, îngrijorați că Rusia ar putea folosi arme chimice în războiul din Ucraina | AUDIO

Liderii europeni și cei americani se arată îngrijorați de posibilitatea ca Rusia să folosească arme chimice în războiul din Ucraina. Este o amenințare credibilă, spune președintele SUA, Joe Biden, în timp ce secretarul general al NATO spune că utilizarea lor ar schimba cu totul natura conflictului.

Un atac rus cu armă chimică, în Ucraina, este „o ameninţare credibilă”, avertiza Joe Biden, înaintea călătoriei pe care o face în Europa unde participa la trei summit-uri: NATO, G7 si al Uniunii Europene. Ideea a fost continuată apoi de secretarul general al NATO, Jens Stoltemberg într-o conferință de presă.

Orice utilizare a armelor chimice de către Rusia ar fi categoric inacceptabilă și „ar schimba total natura conflictului din Ucraina”, spune oficialul Alianței Nord Atlantice.

Ar fi o „încălcare flagrantă a dreptului internațional și ar avea consecințe de mare amploare”, mai spune Jens Stolteberg înaintea summitului NATO. Rusia trebuie să înceteze să ameninţe cu războiul nuclear. Războiul nuclear nu poate fi câștigat și nici nu trebuie purtat vreodată, a mai spus el.

Oficialul a cerut ca Belarus să pună capăt complicității în invazia lui Putin și a avertizat că deciziile de la summit vor avea implicații de anvergură. A reamintit că aliații susțin Ucraina dar că intrarea țării în NATO nu se află pe agenda discuțiilor de joi.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Narciz Bălășoiu: Unul dintre subiectele discutate de liderii NATO la summitul de mâine va fi poziția Chinei față de războiul din Ucraina | VIDEO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.