Confidenţialitate

Liceenii care au promovat bacalaureatul vor primi adeverinte si nu diplome

Direcția Națională Anticorupție a cerut Ministerului Educației să renunțe la colaborarea cu compania Romdidac. Până în 1989, aceasta funcționa ca direcție în Ministerul Învățământului, dardupă Revoluție s-a transformat în societate comercială pe acțiuni și a primit dreptul exclusiv de a furniza diplome școlare și universitare. Procurorii verifică în prezent cum a fost posibil ca ani la rând, compania să fie unicul furnizor de diplome și de ce niciun ministru nu a cerut organizarea unei licitații pentru acest serviciu.

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu susține că nimeni nu s-a angajat să renunțe la serviciile companiei Romdidac, deoarece diplomele sunt realizate pe un anumit tip de hârtie, cu filigran și cu elemente de siguranță, iar firma asigura și depozitarea documentelor, până când acestea erau preluate de reprezentanții școlilor.

Ministerul Educației este obligat acum să facă demersurile necesare pentru ca diplomele să fie tipărite la Imprimeria Națională. De altfel, guvernul urmează să aprobe o hotărâre prin care Imprimeria Națională să devină gestionar unic în ceea ce privește furnizarea diplomelor – a precizat pentru Mediafax ministrul Educației. Remus Pricopie spune că pe viitor, va exista și o bază unică, ce va putea fi accesată online, unde fiecare va putea verifica veridicitatea unui act de studii.

În lipsa diplomelor, elevii care au promovat bacalaureatul vor primi deocamdată adeverințe. Acestea vor fi acceptate la admiterea în facultate, fie în original, fie sub formă de copie legalizată.

Potrivit unui ordin al ministrului Educației, adeverința trebuie avizată și de Inspectoratul Școlar și are o valabilitate de 12 luni și nu de 15 zile ca în anii trecuți.