Președintele PNL, Ludovic Orban, a făcut un apel luni, în ședința Biroului Executiv al partidului, către liderii liberali ”să fie mai rezervați” în comentariile referitoare la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, subliniind că răspunderea politică pentru menținerea acestuia în funcție aparține în exclusivitate USR PLUS, au declarat surse participante la discuții.
”Vă propun să nu discutăm despre ce s-a întâmplat la spitalul Foișor. Evaluarea miniștrilor se face de către premier. Cazul foișor arată că Voiculescu nu are experiență. Noi am transformat mai multe spitale în spitale Covid, dar nu am pățit așa ceva. Îi rog pe colegi să se abțină de la comentarii. Să fie mai rezervați”, a spus Ludovic Orban în debutul ședinței.
Replica lui Orban a venit după ce vicepreședintele PNL Ben Oni Ardelean a cerut ca premierul Florin Cîțu să facă o evaluare a lui Vlad Voiculescu și să decidă demiterea lui de la Ministerul Sănătății.
Foto: Inquam Photos / George Călin