Lemar, unul dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, va cânta în deschiderea concertului Robbie Williams la Bucureşti.
Dublu câştigător al premiului Brit şi a multiple discuri de platină, Lemar a semnat, în luna iunie a acestui an, un contract cu casa de discuri BMG, unde va lansa un nou album. “The Letter” este primul single extras de pe albumul cu acelaşi titlu şi este o versiune curajoasă a clasicei piese înregistrate de The Boxtops şi ulterior de legendarul Joe Cocker.
În afară de Lemar, în deschiderea concertului susţinut de Robbie Williams la Bucureşti va cânta Delia.
În fiecare dimineaţă, în Deşteptarea puteţi câştiga bilete pentru concertul Robbie Williams la Bucureşti.
Concertul lui Robbie Williams care va avea loc pe 17 iulie, în Piaţa Constituţiei, face parte din turneul internaţional “Let me Entertain You”, care se desfăşoară în peste 10 ţări.
Turneul “Let Me Entertain You” a debutat pe 25 martie, la Madrid, şi a mai inclus show-uri în oraşe precum Barcelona (26 martie), Paris (30 martie), Moscova (12 aprilie), Bratislava (18 aprilie) şi Tel Aviv (2 mai). Seria de concerte include cele mai cunoscute şi de succes cântece ale lui Robbie Williams.