Muzicianul englez David Bowie a murit la vîrsta de 69 de ani, anunţă reprezentanţii săi.
Legendarul artist a fost răpus de cancer.
“David Bowie s-a stins liniştit, înconjurat de familie, la capătul a 18 luni de bătălie curajoasă cu cancerul. Vă cerem să respectaţi dorinţa de intimitate a familiei îndoliate”, se scrie într-un comunicat.
Cariera lui David Bowie, unul dintre cei mai influenţi artişti ai generaţiei sale, s-a întins pe mai mult de patru decenii, timp în care a vândut peste 130 de exemplare ale discurilor sale.
Unul dintre cei mai versatili artiști ai tuturor timpurilor, David Bowie a abordat mai toate genurile de muzică pop/rock cunoscute și și-a schimbat constant imaginea – de la artistul hippy al anilor ’60 (Space Oddity) la glam rocker-ul șaptezecist (Ziggy Stardust), de la hedonistul perioadei optzeciste (The Thin White Duke) la patriarhul muzicii alternative și de avangardă din ultimul deceniu al secolului trecut și de la începutul acestuia.
Îl chema, de fapt, David Jones și se născuse în sudul Londrei, într-o perioadă de mari privațiuni în Marea Britanie – cea de după al doilea război mondial.
Și-a schimbat numele în Bowie în 1966, ca să nu fie confundat cu Davy Jones, vocalistul trupei The Monkees.
Primul său album, care îi poară numele, a fost lansat în 1967, fără să facă prea mare impresie.
Nici Space Oddity, doi ani mai tîrziu, nu l-a consacrat instantaneu.
Însă piesa- titlu, despre un astronaut pierdut în spațiul cosmic, avea să devină una dintre cele mai cunoscute ale sale și să aducă în fața lumii un personaj care a “circulat” prin toate etapele carierei lui Bowie – Major Tom (Maiorul Tom).
1969, de altfel, e anul în care primii oameni au pășit pe Lună.
https://www.youtube.com/watch?v=cYMCLz5PQVw
Ziggy Stardust
Între timp, Bowie a studiat mai multe forme de teatru, a devenit interesat de avangardele istorice și și-a consolidat cunoștințele muzicale.
The man who sold the world, albumul său din 1970, include piese care au influențat generații întregi de muzicieni (piesa-titlu, de pildă, a fost interpretată atît de solista pop Lulu, cît și de trupa de grunge Nirvana).
A urmat, în 1971, Hunky Dory, considerat primul dintre marile lui albume.
Cele 11 cîntece, printre care se numără Life on Mars? și Oh, You Pretty Things, au redefinit muzica rock, la capătul agitatei perioade hippy.
1972 avea să aducă The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars, un album conceptual doldora de hituri – Starman, Suffragette City sau Rock ‘n’ Roll Suicide, printre ele.
Popularitatea imensă a albumului și turneul care l-a însoțit l-au făcut o vedetă globală pe David Bowie – sau, dacă preferați, pe Ziggy Stardust, alter-egoul cu sexualitate ambiguă și hedonist pînă în vîrful unghiilor, care părea să supraviețuiască grație alcoolului, tutunului și drogurilor puternice.
Excesele de vedetă rock afișate pe scenă au marcat și viața particulară a artistului.
S-a căsătorit cu Angie Barnett (aveau să divorțeze în 1980) și a devenit tată pentru prima oară, dar – cum mărturisea după aproximativ două decenii – se și “bălăcea în promiscuitate”.
Stilul de viață, însă, nu i-a sufocat creativitatea. Ba dimpotrivă.
L-a “ucis” pe Ziggy Stardust la finalul turneului care a însoțit albumul și a revenit în 1973 cu Aladdin Sane (un joc de cuvinte – A lad insane s-ar traduce prin “Un flăcău nebun”).
Albumul i-a consolidat faima dobîndită în Statele Unite și a adus primele influențe de jazz în muzica sa.
David Bowie a colaborat, de asemenea, cu alți artiști cruciali ai acelei perioade: Lou Reed (căruia i-a produs albumul Transformer), Iggy Pop, Mott the Hoople.
Berlin
Părea, atunci, că nimic nu poate să-l epuizeze sau să-i încurce ascensiunea: Diamond Dogs (album a cărui copertă a stîrnit un imens scandal), Young Americans și Station to Station au adus hituri precum Golden Years, Knock on Wood sau Fame, scris în colaborare cu – între alții – John Lennon.
Excesele începeau, totuși, să se facă simțite: David Bowie însuși recunoștea ulterior că a consumat în acea perioadă cantități imense de cocaină.
Slăbise foarte tare (chiar dacă n-a fost niciodată vreun durduliu) și, la un moment dat, a părut să adreseze un salut nazist unei mulțimi de fani strînse să-l întîmpine într-o gară londoneză.
O dată în plus, a schimbat direcția: s-a mutat la Berlin, a început să colaboreze cu muzicianul de avangardă Brian Eno, și a lansat trei albume considerate a fi capodoperele sale: Low, Heroes și Lodger.
Influența acestora se resimte și acum, de exemplu, asupra muzicii electronice.
Spre sfîrșitul anilor ’70, a interpretat rolul principal în The Man Who Fell to Earth, ecranizarea unui roman de Walter Tevis despre un extraterestru care caută să ia legătura cu pămîntenii pentru a-și salva propria planetă.
Romanul și ecranizarea acestuia sunt de-a dreptul tragice – personajul principal sfîrșește prin a deveni un alcoolic incapabil să comunice articulat -, însă ele au consolidat reputația lui David Bowie și au atras și glume pe seama lui: un om atît de talentat n-avea cum să fie decît un extraterestru rămas repetent pe planeta sa și trimis pe pămînt drept pedeapsă.
Mult mai puțin reușit e filmul Just a Gigolo, în care David Bowie apare alături de Marlene Dietrich.
Albumul Lodger a fost urmat de Scary Monsters: una dintre piesele acestuia, Ashes to Ashes, a dus mai departe povestea Maiorului Tom (el avea să reapară și în anii ’90).
Ashes to Ashes fost promovată printr-un videoclip care a precedat explozia MTV-ului din anii ’80.
În 1983, albumul Let’s Dance l-a adus pe David Bowie în atenția unei generații nou-nouțe de fani.
Hituri precum China Girl și Modern Love, dar și colaborarea cu Mick Jagger din 1985 (Dancin’ in the Street) au avut un succes imens.
Nu la fel de inspirat s-a dovedit un alt proiect al său, trupa de heavy metal Tin Machine. A abandonat ideea relativ repede.
Cîntărețul britanic avea să recunoască, ulterior, că din punct de vedere artistic anii ’80 au fost cea mai proastă perioadă a sa.
A continuat și cu actoria – a apărut pe Broadway în Omul-elefant și a interpretat personaje exotice în filmele Cat People și The Hunger.
Bowie 2.0
În anii ’90, David Bowie a îmbrățișat tehnologia din ce în ce mai sofisticată: și-a lansat site-ul Internet propriu, extrem de popular, și a fost unul dintre primii muzicieni care au profitat de posibilitățile spațiului virtual – primul single de pe albumul Earthling a fost lansat drept un download.
Acum, această practică e una dintre puținele care mai țin industria muzicală în viață – atunci, era ceva realmente nou.
Albumele sale din acea perioadă (Hours, Outside, Black Tie, White Noise, între ele) n-au mai stîrnit interesul de odinioară, ba chiar au fost primite foarte prost de unii critici.
Alții, însă, au observat că artistul se adapta vremurilor și că, deși nu mai impunea tendințe, reușea să se mențină relevant.
Prezența pe coloana sonoră a filmului Se7en, unul dintre marile succese ale anilor ’90, i-a adus, încă o dată, un nou contingent de fani.
https://www.youtube.com/watch?v=lVgk7wYeZHw
Anii 2000 aveau să aducă albume precum Heathen și Reality, doldora de referiri la propriul trecut și la influența sa asupra culturii pop, dar și cîntece mai criptice și mai aspre sau experimente avangardiste.
Un infarct survenit pe scenă a pus capăt turneelor, însă, și pentru multă vreme David Bowie s-a retras din viața publică.
O expoziție itinerantă, David Bowie is, părea să marcheze canonizarea sa și sfîrșitul unei cariere cu adevărat incredibile.
Pînă în 2013, cînd a lansat pe neașteptate cel dintîi single de pe The Next Day, primul său album în 20 de ani care a ajuns în fruntea clasamentelor din Marea Britanie.
“Trucul” lansării fără tam-tam avea să fie copiat la scurtă vreme după aceea de Beyoncé sau de U2.
Iar 2015 a adus, nu mai departe de vinerea trecută, ceea ce avea să se dovedească ultimul său album.
Blackstar, în mod ciudat, e primul album pe coperta căruia nu apare figura celebrului artist.
Precedat de un tulburător videoclip despre care se relatează că ar fi fost inspirat de ascensiunea grupării teroriste ISIS, Blackstar a fost primit cu entuziasm de critică și de fani.
Site-ul Pitchfork, de pildă, scria – între altele – că “Bowie va trăi multă vreme după ce va fi murit. Pentru moment, însă, profită la maximum de renașterea sa și își modelează în continuare propriul mit – care e al lui și al nimănui altcuiva”.
