Curtea Constituțională a stabilit că legea privind plagiatul aprobată de Parlament încalcă legea fundamentală.
Judecătorii Curții au admis contestația înaintată de Guvern, nemulțumit că Senatul a stabilit că de acum înainte universitățile vor decide retragerea titlului de doctor, în caz de plagiat și nu Consiliul Național de Atestarea a Titlurilor și Diplomelor.
Decizia Curții Constituționale a fost luată cu unanimitate de voturi. Președintele Curții, Valer Dorneanu spune că legea privind plagiatul este integral neconstituțională. Documentul ar trebui acum reexaminat de Parlament. Până atunci, rămân în vigoare prevederile unei ordonanței de guvern pe această temă. Cu alte cuvinte, tot CNATDCU va decide retragerea titlului de doctor.
Modificările aprobate de Parlament au fost contestate atât de președintele Klaus Iohannis, care a trimis legea la reexaminare, cât și de guvern și de reprezentanți ai PNL.
Cabinetul condus de Dacia Cioloș a sesizat Curtea în legătură cu nerespectarea principiului bicameralismului. Adică legea care prevede că universitățile decid acordarea și retragerea titlului de doctor a fost adoptată doar de Senat, fără a exista un vot și în Camera Deputaților. În plus, reprezentanții guvernului au spus că legea este neclară și nu va duce la eliminarea fraudelor.
După aprobarea acestei legi, președintele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor și Diplomelor Univeristare, Viorel Barbu și-a dat demisia. A explicat atunci că nu poate conduce o instituție care are un rol pur formal. Senatorii au stabilit că la CNATDCU se pot depune doar contestații. Analizarea lucrărilor de doctorat și decizia privind retragerea titlului de doctor aparțin universității care a acordat acest titlu.
O altă prevedere care a fost contestată de președintele Klaus Iohannis se referă la faptul că o persoană poate renunța de bună voie la titlul de doctor. Trebuie doar să depună o cerere adresată fie Ministerului Educației, fie conducerii universității unde și-a susținut teza de doctorat. Iar aceste instituții sunt obligate să ia act de renunțarea la titlu, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii. În lege, nu a fost menționat care va fi statutul acelei lucrări de doctorat, din moment ce autorul renunță la titlul de doctor și nici ce efecte va avea renunțarea la acest titlu.