Confidenţialitate


Legea privind condițiile în care pot fi ținuți oamenii în carantină sau izolare, la comisii | AUDIO


Legea privind condițiile în care pot fi ținuți oamenii în carantină sau izolare, la comisii | AUDIO

Legea care stabilește în ce condiții oamenii pot fi ținuți în carantină sau izolare va ajunge în cursul zilei de luni în Parlament, unde va fi analizată în regim de urgență de comisiile de specialitate.

Dezbaterea din plen va avea și ea loc cât de curând. PSD a anunțat că va vota legea, dar că așteaptă argumente convingătoare.

Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD:

Propunerea a venit din păcate foarte târziu. Sunt aproape 10 zile de când s-a dat motivarea CCR. Va ajunge la Parlament și va intra pe circuitul parlamentar în procedură de urgență. Comisiile vor vedea despre ce este vorba în proiect, dacă există motive de corectare sau amendare, apoi va intra în plen. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Guvernul a fost nevoit să clarifice printr-un proiect de lege măsurile în condiții de risc epidemiologic, după ce Curtea Constituțională a decis că internarea persoanelor diagnosticate cu COVID 19 este contrară Legii Fundamentale.

Observația ține de forma prin care este reglementată internarea, și anume prin ordin de ministru. Ca urmare, Guvernul a făcut modificările necesare, iar acestea vor fi votate în Parlament.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria