Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că Legea manualului școlar va fi gata peste o lună și va fi trimisă la Parlament.
Anunțul a fost făcut la Oradea unde a participat la o dezbatere privind proiectul acestei legi.
La dezbatere participă 150 de reprezentanți ai inspectoratelor școlare, directori de școli și profesori din 12 județe.
Legea manualului şcolar a fost lansată în dezbatere publică la finalul lunii septembrie.
La prima dezbatere regională organizată astăzi la Oradea ministrul Educației a precizat că este optimist şi că în maxim o lună proiectul Legii manualului școlar va fi înaintat către Parlament.
Liviu Pop a adăugat că în acest fel se va rezolva problema manualelor care trenează de 27 de ani sistemul de învățământ românesc.
Proiectul de lege prevede că manualele şcolare pentru învăţământul preuniversitar vor fi oferite gratuit în format clasic, pdf sau în variantă digitală interactivă însă doar la solicitarea scrisă a elevului, părinţilor sau a profesorilor, cu minimum şase luni înaintea începerii anului şcolar.
De asemenea se prevede că în unităţile de învăţământ preuniversitar vor fi folosite doar manualele şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, iar evaluarea acestora se va face de către Centrul de Evaluare şi Examinare şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
La Oradea se discută nu numai despre legea manualului şcolar ci şi despre Legea educației și normele metodologice ce trebuie modificate în legislația secundară din domeniu.
Ministerul Educaţiei a anunţat că după dezbaterea regională de la Oradea vor mai urma alte două întâlniri similare una la Vâlcea pentru regiunea de sud a ţării şi una la Iaşi pentru judeţele din Moldova.