Confidenţialitate

Legea „Iordache” salvează mandatele a zece actuali parlamentari

Parlamentarii descoperiți că și-au angajat în trecut părinții, copii și soțiile nu mai au nicio emoție că și-ar putea pierde mandatul.

În această situație sunt 10 actuali senatori și deputați. Liniștea ar urma să le fie asigurată de o lege scrisă de fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, și validată joi de Curtea Constituțională. Este vorba despre modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Trei parlamentari sunt încă în funcție, deși instanțele le-au pus o interdicție pe trei ani în acest sens, avertiza Comisia Europeană în noiembrie, în ultimul raport MCV.

La o săptămână, deputatul PSD Florin Iordache a găsit soluția: toate interdicțiile puse de Agenția Națională de Integritate pentru conflicte de interese dinainte de 2013 să fie anulate. Explicația e aceea a unei ambiguități în vechea lege.

Ideea a fost rapid îmbrățișată de majoritatea PSD-ALDE și a obținut votul final în mai puțin de o lună.

Aflat printre cei cu dosarele în așteptarea verdictului final la Curtea Supremă, deputatul PSD Iuliu Nosa explică: „Am fost victimî a acestor decizii ale ANI. Nu pot să spun dacă e o veste bună sau o veste rea. Cert e un lucru: eu am respectat legea la angajarea fiului!”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Legea ajută, practic, doar 43 de cetățeni ai României, toți  foști și actuali parlamentari. 33 dintre ei au renunțat la candidatură în 2016, dar vor putea reveni în Parlament la următoarele alegeri.

Ceilalți zece nu-și mai pierd mandatul. E vorba de senatorul Cornel Resmeriță de la PSD, de deputații social-democrați Iulian Iancu, Ioan Mocioalcă, Laurențiu Nistor, Ion Călin și Iuliu Nosa, de libearalii Corneliu Olar și George Ionescu și de reprezentanții minorităților, Iusein Ibram și Miron Ignat.

Nouă dintre ei au votat pentru legea „Iordache”.

Deputatul Nosa respinge însă eticheta de lege votată cu dedicație. „Niciodată de când sunt parlamentar n-am avut atitudinea unui parlamentar care să fac o lege cu dedicație”, spune el.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Într-o situație specială se află deputatul ALDE Steluța Cătăniciu, vicepreședinte al Comisiei Iordache. În cazul său, după promulgarea legii vor dispărea controversele legate de păstrarea sau de invalidarea mandatului.

Steluța Cătăniciu avea o interdicție pentru trei ani confirmată de Instanța Supremă. Parlamentul i-a validat însă al doilea mandat în 2016 și a sancționat-o pentru conflictul de interese doar cu o tăiere temporară de 10% din indemnizație.

Lista transmisă de Agenția Națională de Integritate la solicitarea Europa FM:

22 de deputați și senatori au interdicție în a mai ocupa o funcţie publică timp de trei ani. Lor li  se anulează pentru viitor

Nr. Crt. Nume și Prenume Mandat Soluție Perioadă interdicție Detine functia?
1 Mate Andras Levente 2008-2012 Decizia nr. 565/07.02.2014 2016 – 2019 Nu
2 Gliga Vasile 2008-2012 Decizia nr. 947/14.03.2017 2017-2020 Nu
3 Niculescu Mizil Ștefănescu Tohme Oana 2008-2012 Decizia nr.1899/23.05.2017 2017-2020 Nu
4 Peto Csila 2008-2012 Decizia nr. 2495/16.06.2015. 2015-2018 Nu
5 Radan Mihai 2008-2012 Decizia nr. 1992/14.05.2015 2015-2018 Nu
6 Pâslaru Florin Costin 2008-2012 Decizia nr.1502/18.05.2016 2016-2019 Nu
7 Neacșu Marian 2008-2012 Decizia nr.2201/14.05.2014 2016-2019 Nu
8 Buciuta Stefan 2008-2012 Decizia 2312/04.06.2015 2015-2018 Nu
9 Merka Adrian 2008-2012 Decizia 2434/11.06.2015 2015-2018 Nu
10 Amet Aledin 2008-2012 Necontestat 2015 – 2018 Nu
11 Ana Gheorghe 2008-2012 Sentinta nr. 84/31.03.2016 2016-2019 Nu
12 Buta Sorin 2008-2012 Necontestat 2015-2018 Nu
13 Cărare Viorel 2008-2012 Sentinta nr. 578/24.02.2016 2016-2019 Nu
14 Horj Pavel 2008-2012 Sentinta nr. 2960/18.07.2017 (nerecurată) 2017-2020 Nu
15 Kelemen Atilla 2008-2012 Sentinta nr. 23/01.03.2016 2016-2019 Nu
16 Zamfirescu Sorin 2008-2012 Sentinta nr.443/11.02.2016 (renuntare la judecată) 2016-2019 Nu
17 Iusein Ibram 2008-2012 Sentinta 2923/06.10.2016-nerecurată. Solicitare aplicare sanctiune 14.12.2017 Nu s-a aplicat interdicția Da
18 Resmerita Cornel Cristian 2008 – 2012 Decizia nr.903/08.03.2017 Nu s-a aplicat interdicția Da
19 Beres Stefan Vasile 2008-2012 Necontestat 2015 -2018 Nu
20 Ciuca Liviu Bogdan 2008-2012 Necontestat 2016 – 2019 Nu
21 Coclici Radu 2008-2012 Nu a fost contestat raportul 2015 -2018 Nu
22 Buda Viorel Vasile 2008-2012 Necontestat 2015 – 2018 Nu

Pentru 21 de deputaţi şi senatori nu se va mai aplica interdicţia la încetarea mandatului în curs

Nr. Crt. NUME PRENUME MANDAT DECIZIE FOND/RECURS INTERDICȚIE Detine functia?
1 Croitoru Catalin 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
2 Fenechiu Relu 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
3 Firczak Gheorghe 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
4 Gabor Gheorghe 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
5 Brânza William 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
6 Calimente Mihăiță 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
7 Călian Petru 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
8 Leșe Doru 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
9 Mocioalcă Ion 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Da
10 Nosa Iuliu 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Da
11 Nistor Laurentiu 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Da
12 Oajdea Vasile 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
13 Olar Corneliu 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Da
14 Giurgiu Mircea 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
15 Iancu Iulian 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Da
16 Ignat Miron 2008-2012 Pe rol fond n.a. Da
17 Calin Ion 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Da
18 Ionescu George 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Da
19 Stan Ion 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
20 Voicu Madalin 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu
21 Zatreanu Dan Radu 2008-2012 Pe rol ICCJ n.a. Nu