Confidenţialitate

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

Votul s-a desfăşurat în plenul Senatului, grupurile parlamentare fiind în favoarea raportului Comisiei juridice. Printre singurii care au votat împotrivă s-a numărat Călin Popescu Tăriceanu și Eugen Teodorovici.

Modificările la proiectul Guvernului au trecut cu 115 pentru, 8 împotrivă şi 3 abtineri, un vot majoritar după o săptămână de tensiuni politice.

După zile întregi de dezbateri, senatorii jurişti au stabilit următoarele reguli : izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durata limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Trebuie să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică. În plus, izolarea trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Apoi, dacă se menţine riscul transmiterii bolii cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării, într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin Hotărâre a Guvernului”, au mai decis senatorii jurişti.

În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară, printr-o decizie cu caracter individual.

Cei care nu respectă regulile de izolare ar urma să fie sancţionaţi. La fel şi cei care nu respectă regulile de carantinare. Cei care se întorc din ţările ”roşii” trebuie să stea în carantină la domiciliu, iar, dacă nu au posibilitatea, vor fi plasaţi în spaţii ale statului. La fel şi persoanele care au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate.

Senatorii jurişti au eliminat din lege toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.

În plus, au stablit şi ce se întâmplă cu copiii ai căror părinţi se îmbolnăvesc de coronavirus şi nu au rude apropiate care să aibă grijă de ei. Părinţii, medicul sau Direcţia de Sănătate Publică (DSP) vor anunţa serviciul de asistenţă socială care va monitoriza situaţia şi, dacă e necesar, va lua măsuri pentru ca acei copii să fie îngrijiţi temporar.