Confidenţialitate

LeBron James este cel mai votat baschetbalist la All Star Game

LeBron James conduce în topul voturilor pentru All Star Game, meciul anual al vedetelor din baschetul profesionist nord-american.

Superstarul lui Los Angeles Lakers are până acum 2,7 milioane de opțiuni în Conferința de Vest, pentru a 15-a selecție consecutivă. El îi devansează pe tânărul sloven Luka Doncic de la Dallas Mavericks și pe Stephen Curry de la Golden State Warriors.

În Conferința de Est cele mai multe voturi: 2,67 milioane, le are Giannis Antetokounmpo, grecul de origine nigeriană de la Milwaukee Bucks, la 300.000 de opțiuni în fața lui Kyrie Irving de la Boston Celtics. Titular ar putea fi și “veteranul” Dwyane Wade, care la 36 de ani joacă ultimul lui sezon la Miami Heat.

După noul format, All Star Game-ul din NBA va opune două echipe pe care le vor alege cei mai votați jucători – desemnați căpitani, fără să se mai țină cont conferințele de Est sau Vest.

“Meciul de gală” are loc anul acesta la 17 februarie, la Charlotte, în Carolina de Nord.