100 de femei celebre, printre care și actrița Catherine Deneuve, iau apărarea bărbaților. Într-un editorial pubicat în ziarul „Le Monde”, vedetele apără „libertatea bărbaților de a inoportuna”.
„Violul este o crimă” – spun răspicat cele 100 de femei celebre din Franța în editorialul publicat de „Le Monde”, însă, subliniază:
„Curtea insistentă sau stângace nu este un delict, nici galanteria o agresiune de macho”.
Vedetele semnatare resping „puritanismul” apărut după acuzațiile de hărțuire sexuală lansate la adresa puternicului producător de filme de la Hollywood Harvey Weinstein. Bărbații au fost …
„(…)sancționați în exercițiul meseriei lor, constrânși să demisioneze, când nu au făcut decât să atingă un genunchi, sa încerce să fure un sărut, să vorbească de lucruri intime în cadrul unui dineu de afaceri sau pentru că au trimis mesaje cu conotații sexuale unei femei față de care atracția nu era reciproca”. Le Monde
Cele 100 de actrițe, scriitoare, cercetătoare sau ziariste din Franța care au fost citate de cotidianul francez „Le Monde” au prezentat aceste reacții ca urmare a scandalului sexual mondial, cunoscut și răspândit pe internet sub numele „#MeToo”.
„În calitate de femei, nu ne recunoaștem în acest feminism care, dincolo de denunțarea abuzurilor de putere, ia chipul unei uri față de bărbați și de sexualitate” – continuă vedetele editorialul – care spun că apără „libertatea de a inoportuna, indispensabilă libertății sexuale.” Le Monde
Anul trecut s-a pornit o campanie la nivel internațional împotriva agresiunilor sexuale și au fost scoase la lumină acuzații mai noi și mai vechi ce vizează nume celebre din film dar și din alte domnii (afaceri, presă, etc.)
Valul de dezvăluiri a luat amploare după izbucnirea scandalului ce îl are in centru pe puternicul producător de filme de la Hollywood, Harvey Weinstein. În cazul acestuia, acuzațiile sunt de viol și au ajuns în instanță.