Șeful diplomației ruse a admis în timpul unei vizite la Cairo, contrar declaraţiilor precedente, că Moscova caută să răstoarne guvernul de la Kiev, relatează Agerpres, citând DPA.
“Cu siguranţă, vom ajuta poporul ucrainean să se elibereze de regimul care este absolut antipopular şi antiistoric”, a declarat Serghei Lavrov. Poporul rus şi ucrainean vor trăi împreună în viitor, a susţinut el.
Federaţiei Ruse “îi pare rău pentru poporul ucrainean” care merită “ceva mai bun”, a spus ministrul rus, citat de agenţia de presă TASS.
“Ne pare rău pentru istoria Ucrainei, care se prăbuşeşte în faţa ochilor noştri, şi ne pare rău pentru cei care au cedat propagandei de stat a regimului de la Kiev şi pentru cei care o susţin în ideea de a face din Ucraina inamicul etern al Rusiei”, a spus Lavrov în cadrul unei întâlniri la Cairo cu reprezentanţii permanenţi ai statelor Ligii Arabe.Ministrul rus de externe a mai spus că aceste încercări nu vor avea succes, notează TASS.
În ultimele zile, liderii ruşi şi-au înăsprit public poziţia faţă de războiul din Ucraina. Miercuri, Lavrov a ameninţat că Rusia va ocupa şi alte teritorii în afara regiunii Donbas din estul ţării, unde se concentrează în prezent majoritatea luptelor.
Având în vedere livrările de arme occidentale şi a razei lor de acţiune mult mai mari, este necesar ca trupele ucrainene să fie îndepărtate mai mult de regiunile Doneţk şi Lugansk care formeaza împreună bazinul minier Donbas şi pe care Moscova le-a recunoscut ca independente, potrivit acestuia.
Prin această declaraţie în care recunoaşte intenţia Moscovei de a schimba conducerea politică de la Kiev, Lavrov îşi contrazice propriile afirmaţii făcute în luna aprilie, notează DPA.
“Nu avem planuri de a schimba regimul în Ucraina”, declarase atunci şeful diplomaţiei ruse într-un interviu acordat postului de televiziune India Today. Este la latitudinea ucrainenilor să decidă sub ce conducere vor să trăiască, afirmase Lavrov la vremea respectivă.
În plus, Lavrov a mai spus duminică la Cairo, prima etapă a unui turneu în Africa, că Moscova este pregătită pentru discuţii cu Kievul “într-o gamă mai largă de probleme”, dar că reluarea procesului de negocieri nu depinde de partea rusă, potrivit Interfax.
“Nu avem nicio prejudecată împotriva reluării negocierilor într-o gamă mai largă de probleme. Dar aceasta nu depinde de noi, pentru că autorităţile ucrainene, de la preşedinte până la numeroşii săi consilieri declară constant că nu vor exista negocieri până când Ucraina nu va învinge Rusia pe câmpul de luptă”, a afirmat el.
Ministrul de externe rus susţine că în această privinţă Ucraina este “încurajată” de “curatorii ei occidentali”, menţionând printre aceştia “Londra, Washington, Berlin şi alte capitale ale Uniunii Europene şi NATO”.
“Astfel, alegerea le aparţine”, a adăugat Lavrov, afirmând:”Dar cu cât continuă să ceară Ucrainei să lupte până la capăt şi înţelegem cu toţii ce şi al cui sfârşit va veni, cu atât mai mulţi oameni vor muri şi cu atât mai mult va persista situaţia actuală care nu este în beneficiul, în primul rând, a poporului ucrainean şi a statului ucrainean”.
Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie neprovocată în Ucraina, prima agresiune de acest gen în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.