România nu este cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană, spune șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, invitată în emisiunea Piața Victoriei. Aceasta a explicat că în țara noastră sistemul de justiție funcționează, iar autoritățile sunt proactive, ceea ce face ca și cooperarea cu procurorii europeni să fie una foarte bună.
Ioana Ene Dogioiu: Ați primit încă o serie de procurori la EPPO România. Aveți 4 noi colegi?
Laura Codruța Kovesi: „Șase”.
Ioana Ene Dogioiu: Șase noi colegi, patru veniți din DNA, da. Câte dosare aveți acum în România pe…
Laura Codruța Kovesi: „În România avem peste 124 de dosare și numărul crește, dar nu este vorba numai despre dosarele efective în care facem investigație, sunt și foarte multe măsuri de asistență – cum le denumim noi – când un coleg din Portugalia sau Spania are într-un dosar o conexiune cu România el cere asistența unui procuror european delegat din România: spre exemplu, îi cere să facă o percheziție, să ridice documente, să audieze niște martori și și acele activități constituie tot un vomul de activitate.
Per ansamblu, în toate birourile EPPO avem peste 890 de măsuri într-un an de zile, deci volumul de activitate este destul de ridicat. Aici în România numărul de dosare este cumva, din punctul meu de vedere, destul de ridicat având în vedere că în celelalte state membre ale UE nu este obligatoriu ca procurorul să facă ancheta, la fel cum este în România. Spre exemplu, în Germania colegii pot să trimită dosarul la poliție să facă ancheta după care doar să dea cteva îndrumări și să dea soluția. În România este total diferit. Am început activitatea aici cu 5 procurori, între timp birourile de la Iași au început să funcționeze parțial, da la Cluj-Napoca și Timișoara nu am avut colegi o bună perioadă de timp. Am avut coleg la Cluj doar anul trecut. Acum, în sfârșit, am reușit să creștem numărul de procurori și la București și vom deschide și la Cluj, și la Timișoara cât de curând o schemă completă”.
Laura Codruța Kovesi: „Anchetăm pagube de aproximativ 510 milioane euro în România”
Ioana Ene Dogioiu: Care este nivelul prejudiciului pe care îl anchetați în România?
Laura Codruța Kovesi: „În România, în cele peste 124 de dosare, anchetăm pagube de aproximativ 510 milioane euro”.
Laura Codruța Kovesi: „Nu cred că România este cea mai coruptă țară din UE sau printre cele mai corupte. Sistemul de justiție este unul dintre cele mai bune din Europa”
Ioana Ene Dogioiu: Unde ne plasează asta? Spuneați că în privința calității investigațiilor suntem în top 3, după Italia și Germania. În privința prejudiciilor și a faptelor, unde suntem?
Laura Codruța Kovesi: „Hai să spunem între primele cinci-șase state, dar aici aș face o nuanță pentru că există o problemă foarte mare cu nivelul de detectare a faptelor și aș lua exemplul Austriei sau exemplul Olandei. În Olanda avem cel mai mare port din Europa. Știm de un an de zile, nu am primit niciun fel de informare cu fraude pe TVA. Ceea ce nu este credibil că este și frontieră externă și ai și cel mai mare port din Europa.
Deci, din punctul acesta de vedere, faptul că noi avem dosare și investigăm, la fel ca și în alte state. Sau cum este în Germania și Ialia, numărul cel mai mare de dosare nu înseamnă că sunt țările cele mai corupte, ci înseamnă că nivelul de detecție este foarte mare și dorința autorităților de a identifica astfel de fapte este relativ mare. Din păcate, sunt state membre în care dacă sunt puține infracțiuni nu putem să spunem că ele sunt curate pentru că asta nu înseamnă că nu ai o infracționalitate ascunsă.
Deci cred că suntem undeva la un nivel mediu, dacă ar fi să compar România. Nu cred că România este cea mai coruptă țară din UE sau printre cele mai corupte. Dimpotrivă, cred că noi ne-am asumat greșelile din trecut, cred că am fost foarte proactivi în a identifica aceste fapte și cred că și calitatea oamenilor care lucrează în sistemul de justiție este foarte bună. Știu că sunt critici, știu că sunt probleme, le vedem cu toții, dar per ansamblu, pentru că acum pot să fac această comparație aș putea să spun că sistemul de justiție este unul dintre cele mai bune din Europa și ar trebui să fim mândri de acest lucru”.
Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea