Confidenţialitate

Laura Codruța Kovesi la Avocatul Diavolului. Precizări despre dosarele Oprea, Ioana Băsescu și Ponta-Ghiță

Cazul Oprea

Procurorul-șef al DNA a venit astăzi la Avocatul Diavolului cu precizări despre declarațiile făcute în cazul senatorului Gabriel Oprea, suspectat de ucidere din culpă în dosarul decesului polițistului Bogdan Gigină.

Cristian Tudor Popescu a criticat declarația Laurei Codruța Kovesi, dată la o zi după ce a fost respinsă urmărirea penală față de Gabriel Oprea. Șefa DNA a spus atunci că este un vot politic și că ”O mamă trebuie să aștepte.”

”A fost o declarație pe care am făcut-o imediat după votul din Parlament. E vorba de un caz în care așteptarea socială a fost extrem de mare și este foarte mare. Acel vot a blocat justiția. Toate așteptările din spațiul public, toate așteptările justificate sau nu ale oamenilor au rămas în așteptare pentru că nu se mai poate da niciun verdict în urma acelui vot politic. În acest context a fost dată declarația mea.”

”M-am referit și la așteptările tuturor oamenilor, inclusiv la ale părților din dosar. Era vorba de blocarea anchetei. Meseria de procuror sau declarațiile mele în calitate de șef al DNA nu pot fi ca la matematică unu cu unu fac doi.”

Dosarul Ioana Băsescu

Șefa DNA a venit cu precizări și despre un comunicat al DNA privind cazul Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu. Vlad Petreanu a făcut referire la faptul că procurorii au menționat în acel comunicat că  Ioana Băsescu și un alt inculpat din dosar, fostul partener al Ioanei Băsescu, au mers în Cuba și a întrebat-o pe șefa DNA care este relevanța acestei informații.

”Are o relevanță destul de mare. În comunicatele noastre sintetizăm starea de fapt pentru a explica publicului ce anume cercetăm. În situația în care anumite deplasări private se fac folosind bani de la instituții publice, noi putem să scriem acest lucru în comunicatul de presă.  Era un element relevant în această anchetă. Sunt anumite evenimente publice care sunt cunoscute și altele nu. Nu vreau să comentez dosarul, dar când facem o afirmație este susținută de probele de la dosar.”, spune șefa DNA.

În acest context, Laura Codruța Kovesi a declarat că nu comentează declarațiile fostului președinte Traian Băsescu. Fostul șef al statului a criticat-o dur în ultima vreme pe șefa DNA.

”Nu comentez ce zice domnul Băsescu, însă fac un comentariu general pentru că am observat în ultima perioadă de timp un atac incredibil asupra DNA, un atac la adresa persoanei șefului DNA și un atac la adresa persoanei unor procurori care investighează cazuri iar aceste atacuri în exclusivitate sunt făcute de persoane care sunt cercetate de noi sau în cercetați de alte structuri de parchet.”

”Am observat și este foarte interesant să readucem în discuție comunicatul DIICOT, trecând peste ceea ce mi sa întâmplat mie și familiei în această „afacere Black Cube”.  Deci observăm că persoane pe care noi le cercetăm, de supărare, fac atacuri în fiecare zi.  În fiecare zi sunt atacuri de o agresivitate din ce în ce mai ridicată. Observăm că mai nou sunt firme care sunt angajate pentru hărțuire, pentru intimidare. Să citim cu atenție comunicatul DIICOT care spune că o astfel de firmă a fost angajată folosit fonduri, s-au dat dat comisioane de succes, vorbim de un grup organizat, DIICOT desfășoară o anchetă față de un grup organizat, constituit împotriva DNA. Deci am ajuns în acest stadiu în care nu este suficient că suntem sub atac permanent prin declarații publice,  nu sunt suficiente acuzațiile de migratoare care se fac aproape zilnic de persoane pe care noi le cercetăm, acum avem și firme private angajate exact pentru pentru hărțuire,  pentru intimidare, pentru probabil și alte declarații  la alte televiziuni sau la jurnaliști străini.”,a continuat șefa DNA.

Scurgeri de informații 

Laura Codruța Kovesi a dat explicații la Avocatul Diavolului și despre scurgerile de informații din diverse dosare.

”Este o chestiune care ne preocupă această scrugere a informațiilor. De multe ori ne încurcă. În 2014 a apărut noul cod penal care a schimbat puțin regulile jocului privind modalitățile de comunicare. În momentul în care aducem unei persoane calitatea de învinuit, atunci îi dăm atât acesteia cât și avocatului copii ale dosarului. Acest lucru ne duce la situații în care dăm și câte 30 de copii ale dosarului.  În momentul în care facem audieri, nu mai avem audierea de unu la unu cum eram obișnuiți procuror-inculpat, procuror-martor. Atunci când cităm o persoană la DNA suntem obligați să anunțăm și avocații pentru a participa la acea activitate. Avem situații în care audiem o persoană în prezența altor 11 persoane. Acestea sunt modalitățile cele mai dese în care informațiile din cadrul DNA apar în spațiul public și noi nu putem să le gestionăm.”

O lege a informațiilor publice când trebuie să dăm și jurnaliștilor anumite documente solicitate. Pe de altă parte, am avut situații în care anumite persoane citate la DNA au primit citații și au anunțat jurnaliștii că urmează să se prezinte. Orice persoană care crede că am dat informații neautorizate pot sesiza CSM.

Dosarul Ponta-Ghiță

Tot la Avocatul Diavolului șefa DNA a vorbit și despre cel mai recent dosar în care Victor Ponta și Sebastian Ghiță au fost puși sub control judiciar.

Laura Codruța Kovesi a declarat, în premieră, că fostul premier britanic Tony Blair nu are nicio calitate în acest dosar. E vorba de cazul în care Sebastian Ghiță este acuzat că i-ar fi dat lui Victor Ponta peste 200.000 de euro astfel încât acesta să fie pus pe listele PSD la alegerile parlamentare din  2012. Cu acești bani ar fi fost plătită vizita lui Tony Blair în România.

Șefa DNA a explicat de ce le-a interzis inițial celor doi inculpați să nu vorbească despre acest dosar.

”Este un caz în care pot să fac anumite comentarii, fără a intra pe fond și fără a comenta cazul. În acest dosar nu s-a remis un rechizitoriu. Acuzațiile DNA sunt înscrise în ordonanța prin care persoanele sunt învinuite. Procurorul este obligat să-i dea persoanei învinuite această ordonanță. Ce este interesant în acest dosar este că aceste persoane care urmau să fie învinuite au fost citate în cursul unei zile pentur ora 11 și ora 12. Dimineață, la prima ora, o persoană a ieșit în spațiul public și a dat amănunte din ancheta DNA, ce persoane sunt implicate cu toate că nu era adevărat. Noi nu avem un dosar Ponta-Blair. Nu există acest dosar în DNA. Cercetăm un om de afaceri și un fost premier. Tony Blair nu are nicio implicare în acest dosar, deși el a fost sugerat de persoanele care erau vizate de anchetă în spațiul public. Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința publicului de către Sebastian Ghiță care a făcut declarații înainte să fie audiat. A prezentat dosarul înainte să fie audiat. A fost interesant și pentru noi să aflăm de unde s-au cunoscut aceste informații. De aici și rațiunea procurorului care a instituit controlul judiciar de a nu comunica cu martorii și de a nu comenta public acest dosar.”

 

Șefa DNA  a explicat că această interdicție de a nu comenta public un dosar nu este inventată de DNA, ci este o măsură în concordanță cu practica ICCJ.

Laura Codruța Kovesi susține că nu ”este o îngrădire a dreptului de liberă exprimare.”

”Se poate duce orice persoană cercetată de DNA să spună orice în spațiul public. Și vedem zilnic. Este interzis că comenteze acuzația și probele din dosar, pentru că pot influența martori, pot transmite mesaje ori persoanelor care urmează să fie audiate, ori celor care au fost audiați. Am văzut de foarte multe ori persoane cercetate de DNA care au mers la televizor sub pretextul unor emisiuni. Au comentat puțin din dosar, după care au spus: când voi merge la DNA uitați voi spune că lucrurile au stat așa…așa. Practic a transmis mesaje pentru toți cei care urmau să fie audiați până acea persoană va veni la DNA cu ce va trebui să discute.”

În dosarul Sebastian Ghiță – Victor Ponta, șefa DNA a explicat că Instanța Supremă a menținut controlul judiciar, dar a schimbat unele dintre obligații. De exemplu în cazul lui Victor Ponta i s-a permis să vorbească despre dosar și să plece din țară.

Întrebări de la ascultători

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a fost întrebată de un ascultător ce pot face cetățenii obișnuiți pentru a ajuta lupta anticorupție.

”În primul rând, sunt foarte multe sesizări din partea cetățenilor, pot să spun că numărul acestora s-a dublat sau chiar triplat în ultimii ani, sunt foarte multe situațiile în care cetățenii au intervenit atunci când Parlamentul a încercat să modifice anumite legi pentru a limita competențele Direcției Anticorupție. Cred că aceasta este modalitate prin care oamenii pot sprijini lupta anticorupție”, a răspuns Laura Codruța Kovesi.

Un alt ascultător a sunat în direct și a întrebat-o pe șefa DNA cum se pot recupera banii obținuți ilegal.

Amintim, există cazuri în care statul nu a reușit, deocamdată,  să recupereze  prejudiciul provocat de diverși politicieni condamnați definitiv pentru corupție.

”Noi, ca procurori, în cursul urmăririi penale, atunci când avem infracțiuni care produc prejudicii sunt obligați să luam măsuri asiguratorii (…). În fiecare an, suma pe care DNA o indisponibilizează este în jur de 300 de milioane de euro. Pot să vă zic că, în acest an, din ianuarie până la momentul la care am venit în această emisiune, suma valorilor și a bunurilor indisponibilizate de DNA este de 260 de milioane de euro”, a spus șefa DNA.

Pe mai departe, a explicat Laura Codruța Kovesi, instituțiile statului – precum ANAF – trebuie să se ocupe de recuperarea prejudiciilor.

Acest proces poate fi demarat după ce persoana respectivă este condamnată definitiv și irevocabil.

”Instanța pronunță o hotărâre de condamnare și dispune confiscarea acestei sume – ține exclusiv de Ministerul Finanțelor și de cum instituțiile din subordinea acestui minister execută aceste hotărâri judecătorești”.

”În ultimii ani, ne-am exprimat de foarte multe ori nemulțumirea că aceste sume nu sunt confiscate efectiv. Din fericire, există o nouă instituție care a fost înființată în acest an și care se va ocupa cu această problemă. Sper că bunurile vor fi recuperate vor fi mult mai multe”, a spus Laura Codruța Kovesi.