Confidenţialitate

Laura Codruța Kovesi, despre pragul pentru abuz în serviciu: „Nu există în majoritatea statelor membre în UE un prag pentru această infracțiune” | VIDEO

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Parchetului European, a fost invitata Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Ce spune șefa EPPO despre eliminarea pragului pentru abuzul în serviciu în România.

Ioana Ene Dogioiu: Ați reacționat foarte rapid și fără echivoc și dur, aș spune, când s-a pus problema unui prag de 50.000 de euro pentru infracțiunea de abuz în serviciu, pentru incriminarea abuzului în serviciu. Până la urmă, infracțiunea a trecut fără niciun fel de prag, a fost adoptată, dar sunt semne de întrebare în privința Curții Constituționale, având în vedere deciziile anterioare. Credeți că forma actuală este forma corectă sau este o capcană în care s-ar putea să cadă…

Laura Codruța Kovesi: „Asta este treaba legiuitorului să analizeze care este forma corectă, așa cum am spus și la începutul interviului, tot ce afectează procurorul național afectează și procurorul european. Abuzul în serviciu este una dintre infracțiunile care intră în competența Parchetului European. Nu comentez decizia Curții Constituționale că trebuie prag, că nu trebuie prag, nu este treaba mea. Treaba mea este ca eu să mă asigur că orice modificare legislativă nu va diminua posibilitățile Parchetului European de a ancheta aceste fapte și de a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene.

Când am văzut acest proiect de lege, așa cum știți, în cadrul structurii centrale a Parchetului European avem procuror european din fiecare stat membru – avem 22 de procurori europeni. Printr-un singur mail, în 5 minute, poți afla exact cum este reglementată infracțiunea de abuz în serviciu în celelalte state membre. Și am vrut să mă asigur că avem o înțelegere corectă a acestei situații.

Am verificat cu colegii mei, nu există în majoritatea statelor membre în Uniunea Europeană un prag pentru această infracțiune de abuz în serviciu, chiar dacă în anumite state membre ea este definită altfel, dar conținutul infracțiunii acesta este cu excepția Letoniei – unde pragul pentru această infracțiune este echivalentul a 5 salarii minime pe economie. În rest, în toate celelalte state membre nu există prag, dar mai mult decât atât, în anumite state membre pentru suma de 50.000 de euro această infracțiune este considerată o infracțiune serioasă, agravantă.

Deci acesta este lucrul pe care eu l-am semnalat. Că este posibil ca prin această modificare legislativă competența Parchetului European să fie afectată, să fie redusă, iar posibilitățile noastre de a proteja bugetul să fie mai reduse. Și această reacție a fost nu pentru că eu sunt Kovesi și vin din România și nu-mi place ce se întâmplă sau îmi place, ci pentru că pe mecanismul de stat de drept am această obligație instituționale ca atunci când într-un stat membru există o lipsă de cooperare sinceră sau există modificări ale legislației care afectează activitatea Pachetului European noi trebuie să anunțăm Comisia Europeană în cadrul acestui mecanism. De aceea eu am dat acea declarație pentru a atrage atenția că poate să existe o problemă. În cele din urmă este responsabilitatea statului român să reglementeze această infracțiune”.

Ioana Ene Dogioiu: Și dacă CCR va decide că trebuie prag, veți sesiza Comisia Europeană?

Laura Codruța Kovesi: „Da, este decizia CCR-ului și, în cele din urmă, este decizia legiuitorului. Haideți să vedem ce se va decide. Cine decide că este nevoie de prag și cât trebuie să fie pragul acela nu este Parchetul European”.

Laura Codruța Kovesi: „Nu este treaba mea să judec colegii din DNA”

Ioana Ene Dogioiu: Ca un element de nostalgie, dacă vreți, dumneavoastră ați reacționat vehement la această încercare de impunere a pragului, întotdeauna ați avut reacții extrem de virulente din fruntea DNA de câte ori se punea problema unei amputări a legislației și a pârghiilor de anchetă ale Parchetului Anticorupție. V-a surprins tăcerea absolută din partea DNA în această chestiune, care nu a avut o reacție, nu și-a trimis reprezentanții la dezbaterile din Parlament motivând că a primit invitația prea târziu?

Laura Codruța Kovesi: „Nu este treaba mea să judec colegii din DNA. Tot vorbind despre nostalgie, pentru mine, DNA rămâne una dintre instituțiile importante din statul român și cred că foarte mulți colegi din DNA ne-am sacrificat destul de mult și am muncit destul de mult pentru a face ceva în această țare. Nu știu de ce au reacționat sau nu au reacționat, dar azi cu ocazia întâlnirii pe care am avut-o cu noul șef al DNA acesta a fost unul din punctele de discuție ca atunci când sunt modificări legislative, de altfel am discutat și cu procurorul general, dacă este posibuil să ne coordonăm pentru că, în cele din urmă, avem același interes. Deci probabil că în viitor ne vom coordona și noi mai mult. În acest caz nu știu de ce nu au reacționat. Pentru noi a fost important să reacționăm pentru că era ceva care afecta efectiv activitatea Parchetului”.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Laura Codruța Kovesi: „Dacă reduci această fraudă cu TVA, ai mai mulți bani la buget” | VIDEO