Confidenţialitate

Laura Chiriac, numita consilier de stat la cabinetul premierului

Fosta jurnalistă Laura Chiriac devine consilier de stat al premierului Victor Ponta, cu atribuţii în domeniul politicilor sociale, prim-ministrul semnând o decizie în acest sens.

“Consider această numire o onoare şi o oportunitate de a face ceva pentru societatea în care trăim. Am adus întotdeauna în atenţia publică lucrurile care nu funcţioneaza aşa cum ar trebui, iar acum m-am hotărât să mă implic activ şi direct pentru a le schimba”, a declarat Laura Chiriac, potrivit comunicatului.

Decizia prim-ministrului intră în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial.

Laura Chiriac este membră ALDE, formaţiunea politică anunţând, în 15 iulie, înscrierea ei în partid. ALDE preciza că Laura Chiriac va răspunde de politicile sociale, precum şi de relaţiile internaţionale ale partidului.