Confidenţialitate

Laura Bretan și Bogdan Mihai, în Clubul de Seară: ”Dacă îți dorești să fii divă, fă-o pe scenă, în momentul actului artistic” – VIDEO

Invitați în cel mai mare club din România, Clubul de Seară cu Toader Păun, Laura Bretan și tenorul Bogdan Mihai au dat o lecție celor care îșî imaginează că artiștii de succes nu ar trebui să rămână modești.

”Nu e voie să ai acest comportament, pentru că, la sfârșitul zilei, suntem cu toții oameni, chiar dacă am cânta pe marile scene” a spus tânăra soprană Laura Bretan, care a susținut concerte în întreaga lume.

Aceasta a fost completată de Bogdan Mihai, adăugând faptul că un artist ar trebui să își desfășoare caracterul pe scenă.”Dacă îți dorești să fii divă, fă-o pe scenă, în momentul actului artistic. Acolo arăți din ce ești făcut! În momentul in care ai coborât de pe scenă devii acea persoană normală, drăguță, pe care lumea să o respecte și în prezența căreia lumea să se simtă bine. Pe scenă se vede clar cum ești tu ca om” a concluzionat tenorul Bogdan Mihai, care a cântat până acum pe scenele unor mari teatre de operă ale lumii.

Miercuri seara, în direct la Europa FM, Laura Bretan și Bogdan Mihai au lansat piesa ”Believe”, prima colaborare a celor doi artiști.

Bogdan Mihai este unul dintre cei mai apreciaţi reprezentanţi ai școlii româneşti de canto. El a cântat până acum pe scenele unor mari teatre de operă ale lumii.

De la Stuttgart, Dresda, Berlin, Zurich, Paris și Londra până la Tokyo sau Dubai. La finalul anului 2017 , Bogdan Mihai și Oana Sîrbu au lansat împreună ”Dă-mi mâna ta” , o piesă gândită pentru perioada Crăciunului.

Anul trecut, prestigiosul Teatru Bolshoi din Moscova a prezentat premiera operei ”Il Barbiere di Siviglia”, de Gioachino Antonio Rossini, în care tenorul român Bogdan Mihai a interpretat, în premieră absolută, scena și aria finală a Contelui Almaviva (Cessa di piu resistere), arie ce nu mai fusese cântată niciodată în istoria acestui teatru, potrivit unui comunicat al insituției.

Laura Bretan, soprana adolescentă de renume internaţional, a început să cânte în biserică când avea patru ani. La vârsta de cinci ani, a început să cânte la pian, participând şi câştigând nenumărate concursuri.

A participat și a câștigat concursul “Românii au talent” în luna iunie a anului 2016. În același an se califică ca finalistă pentru “America’s Got Talent”. În urma show-ului pentru audiție, Laura a câștigat râvnitul “Golden Buzzer” de la Mel B, fostă membră Spice Girls, ajungând astfel direct în finala “America’s Got Talent”.

Laura Bretan a susținut concerte în întreaga lume și a interpretat imnul național al Statelor Unite ale Americii pentru White Sox și Chicago Bulls în mai multe rânduri. A urcat pe scenă, de mai multe ori, cu David Foster și a interpretat cu excepţionalii tenori “Il Volo”, cu Andre Rieu, Ethan Bortnick, cu fiul lui Andrea Bocelli, Matteo Bocelli, cu Victor Micallef, membru al celebrului grup “The Tenors”.

Laura Bretan a participat la Selecția Națională Eurovsion 2019, melodia sa ajungând în semifinala competiției, însă nu a fost aleasă să reprezinte România la Eurovision Song Contest 2019, ceea ce a alimentat numeroase scandaluri legate de modul în care s-a făcut selecția.