Confidenţialitate

Laszlo Tokes a pierdut definitiv “Steaua României în grad de cavaler”

Laszlo Tokes a pierdut definitiv distincția “Steaua României în grad de cavaler”, primită în  2009 de la președintele Traian Băsescu. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins  recursul europarlamentarului față de decizia prin care Curtea de Apel București confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincției.

Tokes fusese decorat pentru meritele sale în Revoluția din 1989.

In 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului i-a retras distincția pentru ca politicianul i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, să ofere “protectorat” Transilvaniei, după modelul Tirolului de Sud. În același an, Laszlo Tokes a predat medalia Bisericii Reformate din Timișoara.