Copiii care au fost alăptați pentru cel puțin șase luni au un risc mai mic de a dezvolta leucemie decât cei care nu au fost alăptați.
În urma revizuirii a 18 studii, oameni de știință au descoperit ca acei copii care au fost timp de șase luni sau mai mult alăptați au avut un risc cu 19 la sută mai mic de a suferi de leucemie, comparativ cu cei care nu au fost deloc sau cei care au fost alăptați pentru perioade mai scurte de timp.
„Chiar dacă leucemia la copii este destul de rară, incidența acesteia crește în fiecare an”, a declarat autorul studiului de la Universitatea de Medicină din Haifa, Israel. Cu toate acestea, nu se cunoaște exact ce o poate provoca. În timp ce leucemia la copii în general este o boală rară, aceasta reprezintă încă cel mai frecvent tip de cancer întâlnit în copilărie, conform Societății Americane de Cancer.
Cele 18 studii revizuite au presupus un total de mai mult de 10.000 de cazuri de leucemie și 17.500 de copii fără leucemie.
Rezultatele susțin că există o asociere puternică între nutriția din perioada infantilă și leucemie. Mecanismul exact care stă la baza acestei concluzii nu este clar.
Una dintre ipoteze ar fi că laptele matern conține anticorpi sintetizați de mama care influențează dezvoltarea sistemului imunitar al copilului, spun specialiștii.
Laptele matern conține, de asemenea, celule care au unele proprietăți similare cu cele ale celulelor stem embrionare umane, care pot activa sistemul imunitar pentru a lupta cu cancerul.
FOTO: Michelle D. Milliman/ Shutterstock