Lady Gaga şi Sir Paul McCartney au semnat o petiţie prin care cer liderilor europeni o legislaţie mai strictă a drepturilor de autor pentru site-uri precum YouTube, unde utilizatorii pot încărca muzică, potrivit contactmusic.com.
Scrisoarea a fost publicată miercuri, 29 iunie, şi trimisă preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude–Juncker.
În scrisoarea adresată Comisiei Europene se precizează că ceea ce se întâmplă este un moment important.
„Consumul explodează. Fanii ascultă mult mai multă muzică decât înainte.
Consumatorii au nenumărate oportunităţi de a accesa muzica pe care o iubesc, oriunde, oricând.
Însă, viitorul este pus în pericol de o diferenţă de valoare cauzată de serviciile de încărcare, precum YouTube, care iau din valorea comunităţii de artişti”, se menţionează în scrisoare.
Pe lângă Gaga şi McCartney, peste o mie de artişi au semnat petiţia, inclusiv Ed Sheeran, Christina Aguilera, Calvin Harris, Elton John, Bruno Mars, Steven Tyler, The 1975 şi David Guetta.
Petiţia către liderii europeni, vine după ce mai mulţi artişti au semnat o scrisoare similară către Congresul Statelor Unite, cerând să schimbe legile în care şefii de la YouTube îi recompensează pe muzicieni.
Foto: Helga Esteb / Shutterstock