Seară de neuitat la Paris. Lady Gaga și Celine Dion au oferit două recitaluri de excepție la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Paris.
Pentru Celine Dion a fost prima reprezentați după patru ani de absență de pe scenă, artista fiind diagnosticată cu o boală autoimună, pentru care nu există tratament.
Acoperită de o trenă neagră cu pene roz, Lady Gaga a oferit publicului un moment autentic de cabaret pe treptele amenajate în fața râului Sena.
Artista a cântat piesa „Mon Truc en Plumes”, emblematică pentru francezi, interpretată în 1961 de artista și balerina franceză Zizi Jeanmaire.
„Mi-am dorit să creez un spectacol care să încălzească inima Franței, să celebreze arta și muzica franceză. O ocazie atât de importantă amintește tuturor de unul dintre cele mai magice orașe de pe pământ – Parisul”, a scris artista după momentul său.
Supriza serii a fost însă momentul emoționant oferit de Celine Dion. Artista a revenit pe scenă după 4 ani de pauză, fiind diagnosticată cu sindromul de tulburare neurologică a persoanei rigide.
Îmbrăcată într-o rochie strălucitoare cu mărgele, Celine a interpretat piesa „Hymne à l’amour” de Edith Piaf, pe Turnul Eiffel, chiar sub cercurile olimpice.
„Sunt onorată că am cântat în această seară şi atât de plină de bucurie să mă întorc într-unul dintre oraşele mele preferate. Mai presus de toate, sunt atât de fericită să sărbătoresc aceşti sportivi extraordinari, cu toate poveştile lor de sacrificiu şi determinare, durere şi perseverenţă”, a scris apoi Celine Dion pe reţeaua socială X
SURSA FOTO: SHUTTERSTOCK