Confidenţialitate

Lacul Ochiul Beiului, apa de un albastru ireal – GALERIE FOTO

Lacul Ochiul Beiului, situat la o altitudine de 310 metri, în Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, impresionează prin culoarea sa, un albastru ireal, dar şi prin legendele care s-au născocit în jurul lui de-a lungul timpului.

Ochiul Beiului este unic şi datorită faptului că nu îngheață niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 și 8 grade Celsius, deoarece este alimentat permanent de un izvor carstic subteran.

Lacul se află într-o zonă care uimeşte orice trecător prin frumuseţea sălbatică a peisajelor de basm, presărate de cascade, flori şi multă verdeaţă. Caracteristicile climatice de aici fac ca flora să fie diferită de restul zonelor din ţară.

Datorită culorii sale, un turcoaz incredibil, în jurul lacului Ochiul Beiului s-au adunat câteva legende.

Una dintre legende spune că lacul s-a format după ce, în urmă cu câteva sute de ani, fiul unui renumit bei ce domnea asupra ținutului, în timp ce se afla la vânătoare, s-a îndrăgostit de fiica unui păstor.

Potrivit legendei, un bei turc, pe nume Beg, s-a îndrăgostit nebunește de o tânără fată de prin partea locului, pe care a răpit-o și a închis-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. În timpul nopții însă, cu ajutorul unei funii împletită din propria-i rochie, fata reușește să scape și să fugă, venind la baza stâncii, în Valea Nerei.

Acest lucru nu a fost pe placul beiului, fapt pentru care a ordonat ca fata să fie omorâtă. De atâta amărăciune, fiul beiului a vărsat atâtea lacrimi, încât a umplut lacul ce astăzi îi poartă numele, dar și culoarea ochilor tânărului. Disperat că fata nu mai poate fi readusă la viață, fiul beiului și-a pus, în același loc, capăt zilelor.

O altă legendă spune că în noaptea de Sânziene, în jurul lacului se strâng ielele, care sunt foarte frumoase și care îi vrăjesc pe bărbați prin farmecul lor.

Lacul carstic Ochiul Beiului, adânc de 3,5 metri şi cu diametrul de 15 metri, face parte din Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, alături de alte puncte de interes precum cascada La Văioaga sau cascada Beuşniţa.

Cascada La Văioaga

Cascada Beuşniţa

* Lacul Ochiul Beiului a fost vizitat cu sprijinul agenţiei Scorilo Turism. 

Foto: Lavinia Dragomir