Confidenţialitate

Laboratoarele care prelucrează testele COVID-19 se pregătesc pentru noul sistem informatic | AUDIO

Laboratoarele care prelucrează probele pentru depistarea coronavirusului fac eforturi ca de săptămâna viitoare, să reușească să introducă în sistemul informatic rezultatele în cel mult 24 de ore, așa cum impune mai nou, Ministerul Sănătății.

La laboratorul DSP din Alba Iulia, cei 14 angajați lucrează de dimineața până noaptea, pentru a nu apărea restanțe, spune directorul executiv Dumitru Sinea:

„Nu mai avem 8 ore de lucru de foartă multă vreme și se muncește până când se termină munca, pentru că, dacă nu finalizăm într-o zi absolut tot ce înseamnă testare, comunicare, tot noi va trebui să le facem a doua zi. Îîn ultima perioadă, în jur de 800-1.000 de teste în laboratorul DSP Alba doar. Dacă o să avem persoane care își iau concediu de odihnă o să apară o sincopă. Au fost plătiți pentru orele suplimentare, dar știți că legislație prevede plata a 360 de ore suplimentare maxim într-un an, nu mai putem să plătim ore suplimentare.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În schimb, la Buzău, directorul economic al DSP, Daniela Dumitru, spune că acum se încearcă corelarea aplicațiilor informatice astfel încât de luni, totul să meargă mai repede:

„Noi avem o aplicație informatică la laborator, care ne permite o importare a datelor, acum îi facem o updatare a acestei aplicații. La numărul de probe, până acum a făcut față, ne-am încadrat la 24 de ore. Avem un singur PCR la nivel de județ, asta e marea noastră problemă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

143 de laboratoare din România, de stat și private, civile și militare, prelucrează în  cursul săptămânii zeci de mii de probe zilnic.