Confidenţialitate


La Stuttgart, Roger Federer cucereşte cel de-al 98-lea titlu din carieră


La Stuttgart, Roger Federer cucereşte cel de-al 98-lea titlu din carieră

Tenismanul elveţian Roger Federer a câştigat duminică turneul ATP de la Stuttgart (Germania), în finala căruia l-a învins cu 6-4, 7-6 (7/3) pe canadianul Milos Raonic, trecându-şi în palmares al 98-ea titlu în circuitul profesionist, notează Agerpres.

În vârstă de 36 ani, elveţianul va reveni luni pe prima poziţie a clasamentului ATP, detronându-l pe spaniolul Rafael Nadal, care a câştigat recent, pentru a 11-a oară în carieră, turneul de Mare Şlem de la Roland Garros.

La turneul pe iarbă de la Stuttgart, campionul din Ţara Cantoanelor a revenit în competiţie după aproape trei luni de pauză, renunţând să participe la sezonul pe zgură, aşa cum a procedat şi în anul trecut, de altfel.

Roger Federer va ocupa, începând de luni, fotoliul de lider mondial pentru a 310-a săptămână în cariera sa, un record pentru tenisul profesionist.

Elveţianul, care are în palmares cele mai multe titluri de Mare Şlem (20), speră să cerească luna viitoare, pentru a noua oară în cariera sa, turneul de la Wimbledon.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…