Nicu Alifantis este unul dintre artiștii care a fascinat multe generații prin tot ceea ce a creat.
”Mi-am găsit drumul, într-adevăr. Am avut şansa să-l dibuiesc, cel puţin, de foarte tânăr. Trăind în lumea teatrului, am început munca în teatru cu un an înainte de munca pe scenă, am avut parte de nişte întâlniri extraordinare. Că erau regizori, că erau poeţi, toate acestea au contribuit la o cizelare permanentă a bunului meu gust vizavi de scriitura propriu-zisă. Şi atunci am constatat că ce scriam pentru cântecele mele erau nişte inerţii, n-aveau niciun rost. După ce am constatat că scriu nişte tâmpenii banale şi că intram în marea şi generoasa categorie a muzicii uşoare româneşti, am zis că nu e cazul şi am băgat nasul în poezie.
Am avut şansa unui profesor extraordinar în liceu, de limbă şi literatură română, Nicolae Ungureanu, care încă mai trăieşte şi mă văd de câte ori am ocazia cu el, căruia îi port un respect deosebit. Am zis că e clar: trebuie să cânt o poezie bună, cu un mesaj bine conturat şi bine ambalat, din punct de vedere poetic. Bineînţeles că după lupta a fost ca şi muzica să fie la înălţimea versurilor. A fost să fie, Dumnezeu ştie cum, de s-au îngemănat unele cu altele, şi au apărut produsele pe care le ştiţi. Era caraghios să mă apuc de altceva, să anulez o muncă de o viaţă şi să o iau pe un drum pe care nu-l ştiu. Încerc ce am de încercat, marile mele examene: să fac o muzică foarte bună, să mă înconjor de lume care să mă incite la treabă permanent, iar produsele să fie frumos ambalate. De aici a plecat totul, nu e un mare secret, mi-am văzut de treaba mea. Să trăieşti în anul în care eşti”, mărturisea, în 2011, într-un interviu pentru Adevărul.
Cât mai crede în ceea ce povestea atunci și cum arată poveștile lui Nicu Alifantis, descoperim într-o ediție de colecție La Radio cu Andreea Esca.
