Confidenţialitate

La mulți ani, Gică Popescu!

Fost căpitan al naţionalei României şi al echipei FC Barcelona, Gheorghe Popescu s-a născut la 9 octombrie 1967, la Calafat.

Primul contact cu fotbalul l-a avut la Universitatea Craiova, jucând de-a lungul carierei la Steaua, PSV, Tottenham, Barcelona, Galatasaray (cu care a câştigat Cupa UEFA în 2000), Lecce, Dinamo şi Hannover, de unde s-a şi retras, în 2003.

‘Gică’ a adunat 115 selecţii la echipa naţională, pentru care a marcat de 16 ori, fiind ales fotbalistul român al anului în 1989, 1990, 1991, 1992, 1995 şi 1996.

Alintat ‘Baciul’, Gheorghe Popescu participat cu echipa naţională de fotbal a României la trei turnee finale ale Campionatelor mondiale (1990, 1994 şi 1998) şi la două ale Campionatelor europene de fotbal (1996 şi 2000) și a fost căpitanul celebrei echipe FC Barcelona, cu care a câştigat Cupa Cupelor.

În martie 2014, cu o zi înaintea alegerilor pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal, unde era favorit la postul de preşedinte, Gheorghe Popescu a fost condamnat la trei ani şi o lună de închisoare în Dosarul Transferurilor, fiind eliberat condiţionat în noiembrie 2015.