Călin Goia, solistul Voltaj, împlineşte marţi 41 de ani, alegând să-şi înceapă ziua aniversară alături de ascultătorii Europa FM.
Cei doi băieți ai solistului Voltaj, Petru și Tudor i-au făcut, astăzi, o surpriză și au venit în studioul Deșteptarea ca să îi spună, în direct la Europa FM, „La Mulți Ani!”, înainte de a merge la școală.
Copiii i-au adus un tort și și l-au emoționat pe Călin Goia peste măsură, făcându-l aproape să plângă.
„Nu putea fi o surpriză mai frumoasă decât să-i am pe ei doi, aici, lângă mine!”, a spus Călin Goia, în direct la Europa FM.
Imediat după ce fotografia cu tortul a ajuns pe pagina de Facebook a trupei Voltaj, sute de fani i-au urat artistului „La Mulți Ani!”.
Surprizele au continuat în aceeaşi notă emoţionantă, Călin anunţând în direct la Europa FM că va fi tată pentru a treia oară.
Peste două luni, soția lui va naște o fetiță. „Abia așteptăm momentul acesta cu toții și suntem foarte fericiți!”, a spus Călin Goia, în direct în Deşteptarea.
O viaţă pe scenă
În iulie 1998, Călin Goia a intrat în trupa Voltaj ca solist. În noua formulă, Voltaj a lansat, în 1999, primul maxi single din istoria formaţiei “Asta-i viaţa”,dar şi albumul “Risk maxim 2”. Succesul a venit repede. Voltaj a câștigat trofeul „Microfonul de Aur” pentru cel mai bun album rock, iar concertele au devenit din ce în ce mai dese.
Numele lui Călin Goia se leagă de producţia TV “Şcoala Vedetelor”, unde s-a făcut remarcat ca un tânăr cu multe talente. Producţia postului public, creată de Titus Munteanu, a fost rampa de lansare şi pentru alţi artişti deveniţi celebri, printre care Călin Geambaşu, Nicoleta Drgăgan, Mălina Olinescu şi Adi Despot.
Cu o modestie care pare departe de lumea showbizului şi cu o atitudine mereu pozitivă, Călin Goia şi-a câştigat mulţi fani în decursul timpului.