Confidenţialitate

La Focsani, 4 masini de epoca, fabricate intre anii 1936 – 1962 au fost distruse intr-un incendiu aparent banal (AUDIO)

Un scurtcircuit a aprins o magazie, în Focșani, iar la locul incendiului a fost trimisă, într-o primă fază, doar o mașină de pompieri. Flăcările erau însă extrem de violente și cuprinseseră deja mai multe anexe, extinzându-se și la vecini, așa că la fața locului au fost mobilizate, până la urmă, 4 autospeciale cu apă și spumă. A fost o intervenție extrem de dificilă, pentru că lemnul din care erau construite anexele a ars cu repeziciune. În ciuda intervenției prompte a pompierilor, au ars în întregime o magazie din lemn, un adăpost de păsări, dar și un garaj din vecini, în care erau 4 mașini de colecție.

În incendiu au fost distruse două autoturisme Ford, un Chrysler și un Pontiac. Proprietarul lor, dacă le-ar fi recondiționat, putea încasa și jumătate de milion de euro.