Confidenţialitate

La ce oră începe parada de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie va avea loc ceremonia de activare a Comandamentului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est a NATO, materializare efectivă a măsurilor de creştere a capacităţii de reacţie a Alianţei Nord-Atlantice, măsuri decise în septembrie 2014, la summit-ul NATO din Ţara Galilor. Evenimentul nu este televizat, însă are semnificaţii speciale pentru NATO, pentru Armata Română şi România.

Pe 1 Decembrie, parada militară de Ziua Naţională va avea loc pentru al doilea an consecutiv în Piaţa Constituţiei.

Parada militară de Ziua Naţională a României va avea loc începând cu ora 11:00.

peste 2.600 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Locală Bucureşti vor participa, marţi, începând cu ora 11.00, la parada militară de Ziua Naţională a României, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Militarilor români li se vor adăuga detaşamente de militari din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Turcia.

Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de salut, se vor executa 21 de salve de tun de către bateria de artilerie a Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”.

De la ora 11.00, Klaus Iohannis va participa la parada militară organizată de 1 Decembrie în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti, iar la ora 14.00 va susţine, de la Palatul Cotroceni, o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatre de operaţii.

Tot cu ocazia Zilei Naţionale, preşedintele Klaus Iohannis va înainta în grad mai mulţi ofiţeri într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.