Confidenţialitate


La aniversarea a 25 ani, Concordia a organizat a doua ediție a Concertului Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit“


La aniversarea a 25 ani, Concordia a organizat a doua ediție a Concertului Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit“

Organizația Umanitară CONCORDIA a organizat joi principalul eveniment de strângere de fonduri al anului, Concertul caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“, la Teatrul ODEON din București.

Evenimentul a marcat un moment special pentru CONCORDIA care a împlinit 25 de ani, timp în care a fost alături de peste 5.000 de copii și tineri defavorizați. Toate donațiile obținute vor fi folosite pentru extinderea proiectelor organizației destinate acestora și familiilor lor.

„În cei 25 de ani ai săi, CONCORDIA a oferit protecţie şi educaţie pentru tinerii aflaţi în nevoie şi familiile lor. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără sprijinul prietenilor voluntarilor, angajaţilor şi sponsorilor, pe care îi felicit pentru implicare. Exemplul lor arată că societatea noastră se poate uni în jurul unor proiecte benefice“, a spus Alteța Sa Regală Principesa Maria a României.

Aseară, 300 de invitați au fost spectatorii unui concert excepțional susținut de violonistul Alexandru Tomescu la Vioara Stradivarus Elder – Voicu, în care piese ale marilor compozitori precum George Enescu, Johann Sebastian Bach sau Nicollo Paganini, au curs pe scena Teatrului Odeon. Ana Munteanu a transpus în desene pe nisip, în acord cu piesele muzicale, povești emoționante pe care CONCORDIA le-a schimbat în povești cu final fericit.

Alexandra Ușurelu alături de Bobby Stoica și Muse Quartet a transmis multe emoții publicului prin intrepretarea sa. Surpriza serii a fost pregătită chiar de copiii din CONCORDIA care au transmis un mesaj profund prin dansul „Ludic“.

„În 25 de ani am susținut cu un efort uriaș peste 5.000 de destine. Vorbim aici de o sumă de peste 45 milioane de euro cu care am reușit să oferim copiilor o familie, tinerilor vulnerabili șansa la educație și o slujbă, iar oamenilor fără adăpost un sprijin în cele mai grele momente. Vă rog să fiți de acord cu noi atunci când spunem că împreună trebuie să facem mai mult. Asta pentru că în 2016, 39% din copiii României trăiesc în sărăcie relativă și aproximativ 20% din tinerii angajați cu vârste de peste 18 ani trăiesc sub același prag. Rezultatele pe care le avem ne conving în fiecare zi că lupta noastră merită. Sunt încă multe lucruri de făcut și vă invităm din tot sufletul să fiți alături de noi“, a spus Diana Certan, reprezentant CONCORDIA România.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…