Turiştii se vor putea vaccina anti-Covid pe Transalpina, la un centru de tip drive-thru ce va fi amenajat la cel mai înalt punct al şoselei, la altitudinea de 2.145 de metri, anunţă Prefectura Vâlcea.
Centrul va face imunizări cu serurile Pfizer şi Johnson & Johnson.
Centrul va funcţiona pentru început doar în ziua de 17 iulie, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
„Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centrul de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a transmis prefectul Sebastian Fârtat.
Imunizările se vor face doar cu actul de identitate şi fără o programare prealabilă.