Confidenţialitate

La 101 ani, o femeie şi-a propus să doboare cât mai multe recorduri la înot

Mieko Nagaoka, o japoneză în vârstă de 101 ani, a concurat la proba de 400 metri liber la o competiţie de înot organizată într-un oraş aflat în apropiere de Tokyo, scrie dawn.com.

Într-o perioadă în care înotătorii se pregătesc pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, o centenară niponă afirmă cu tărie ca va continua să doboare recorduri şi în anul 2020, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Apropiindu-se vertiginos de cea de-a 102-a aniversare, Mieko Nagaoka a stabilit deja câteva recorduri mondiale uluitoare pentru categoria ei de vârstă, deşi s-a apucat de înot abia după ce trecuse binişor de vârsta de 80 de ani.

”Sunt în formă maximă”, a declarat Mieko Nagaoka într-un interviu pentru AFP, după ce a încheiat cursa de 400 metri liber, cu timpul de 26 de minute, 16 secunde şi 81 de sutimi, la o competiţie organizată de Japan Masters Swimming Association, în Chiba, un oraş aflat în apropiere de Tokyo.

”Secretul este să mănânci sănătos şi să rămâi activ. La vârsta mea, nu este bine dacă aş sta pe scaun toată ziua. Vreau să continui să înot până la 105 ani – şi chiar dincolo de acea vârstă”, a adăugat Mieko Nagaoka, născută în Yamaguchi, şi care a prins până acum 22 de ediţii ale Jocurilor Olimpice.

”Vreau să continui să înot cât de repede pot”, a mai spus Nagaoka, care deţine recordurile mondiale în nouă probe feminine aferente grupei de vârstă 100 – 104 ani, inclusiv în proba de 1.500 de metri liber – o distanţă pe care cei mai mulţi dintre oamenii ajunşi la vârsta ei venerabilă nu pot să o parcurgă mergând pe jos.

Născută în 1914, la câteva zile după izbucnirea Primului Război Mondial, Nagaoka are o pasiune pentru viaţă care continuă să îi uimească pe rudele şi antrenorii ei.

Foto: Captură video