Guvernul va pune la dispoziţia Senatului toate documentele cerute în vederea adoptării Legii carantinei şi izolării, a declarat în exclusivitate pentru Europa FM, premierul Ludovic Orban, deși, a adăugat el, Parlamentul are departamente specializate pentru a face documentarea necesară.
E vorba, în special, de exemple privind modul în care au fost legiferate carantina şi izolarea în alte ţări.
“Cu siguranţă le vom da astfel de exemple, dar deja mi se pare că e un ping-pong care depăşeşte adevărul constituţional.
Tergiversarea adoptării proiectului de lege mi se pare profund dăunătoare societăţii româneşti şi stării de sănătate a populaţiei. Parlamentul are direcţie specializată pentru studiul legislaţiei din alte ţări.
Ne cere nouă, Guvernului, să punem la dispoziţia Parlamentului date şi informaţii pentru care ei au departamente şi funcţionari angajaţi. Cu toate astea, am hotărât să le punem la dispoziţie astfel de informaţii.
Este un pretext, care e o scuză publică pentru faptul că trag de timp şi nu vor să adopte o lege fundamentală. Nu am fost în Senat. Şi aici e o minciună gogonată. Orice reprezentant a fost invitat, el a participat. Mă îndoiesc că eu voi fi invitat”, a spus la Europa FM, prim ministrul Ludovic Orban.
Premierul Ludovic Orban, în dialog cu Liliana Nicolae:
Reamintim, PSD a amânat din nou votul din Senat pentru legea privind carantina şi izolarea.
Programat pentru sâmbătă, el a fost amânat, iniţial pentru luni.
Dar vicepreşedintele Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc a spus că nu există un termen pentru votarea legii.
„O să stăm în Parlament până facem o lege bună, care să nu-i mintă pe români”, a spus el.
Robert Cazanciuc a criticat proiectul de lege privind carantina şi izolarea şi a cerut Guvernului să-i pună la dispoziţie documente din care să reiasă cum au reglementat alte ţări chestiunea carantinei şi a izolării.
El spune că în proiect nu există nici o dovadă că un om nu poate fi luat de pe stradă pentru un simplu strănut, de exemplu, concluzionând că este o lege proastă, plină de greşeli.
Reamintim că acest proiect de lege a fost deja votat în Camera Deputaţilor, cu o largă majoritate de voturi.
Cazanciuc mai adaugă faptul că în proiect nu există nicio dovadă că un om nu poate fi luat de pe stradă pentru un simplu strănut, de exemplu, concluzionând că este o lege proastă, plină de greşeli.