Într-un interviu acordat Antena 3, liderul PSD a invocat riscul unei poliţii politice.
‘România este foarte aproape – încă nu e -, de a ne trezi, într-un timp rezonabil, cu o poliţie politică. Asta este o noţiune foarte grea. Nu suntem în situaţia în care să avem poliţie politică, dar suntem foarte aproape de a avea aşa ceva. Am mari speranţe în Eduard Hellvig, directorul SRI, îl ştiu, are o concepţie destul de modernă, sper să reziste la orice tentaţie, pentru că tentaţiile sunt foarte mari. Prin ceea ce a făcut până acum se pare că lucrurile sunt în regulă ca şi abordare’, a declarat şeful social-democraţilor, preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Potrivit lui, în România se practică manipularea şi se exercită influenţă asupra unor instituţii care ar trebui să fie independente.
‘Există foarte multă manipulare şi există foarte multă influenţă asupra unor instituţii care ar trebui să fie total independente, pentru a ne da fiecăruia dintre noi garanţia că în România, dacă nu greşeşti şi dacă nu încalci o lege şi dacă nu furi, poţi să dormi liniştit’, a adăugat Liviu Dragnea.
În mai multe oraşe din ţară şi străinătate sunt anunţate proteste în duminică seara.
Manifestațiile vizează recentele modificări propuse la legile Justiției de către ministrul Justiției, Tudorel Toader. Una dintre acestea îl elimină pe şeful statului din procesul de numire a procurorilor-şef.
Între altele, cei care anunță că vor ieși în stradă vorbesc despre ‘politizarea justiției’ și despre o posibilă încălcare a statului de drept.
Pe reţelele de socializare au fost create mai multe evenimente în întreaga ţară.
https://www.europafm.ro/proteste-in-mai-multe-orase-mari-fata-de-modificarea-legilor-justitiei/