Preşedintele Partidului Social-Democrat a anunţat, într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook, că partidul nu organizează niciun fel de manifestaţie în cursul acestei zile.
Potrivit lui Liviu Dragnea, mesajele vehiculate online în acest sens nu aparţin PSD.
”Partidul Social Democrat nu organizează astăzi niciun miting sau manifestaţie publică. Mesajele de mobilizare apărute pe reţelele de socializare nu sunt din partea PSD”, a scris Liviu Dragnea.
Cu toate acestea, un grup de câteva persoane se află peste drum de intrarea în Palatul Cotroceni, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de guvern.
Demonstraţia de astăzi se anunţă una masivă.
La Bucureşti, ar urma să ajungă indignaţi din mai multe oraşe ale ţării.
La Palatul Victoria, la ora 14.00, a început programată şedinţa cabinetului condus de Sorin Grindeanu în care se va decide abrogarea actului normativ, după cum acesta a anunţat aseară.
Premierul declara că Florin Iordache trebuie să îşi asume consecinţele pentru faptul că argumentele Puterii nu au fost bine comunicate.
Ştirea se actualizează