Confidenţialitate

Kylie Minogue va cânta la cea de-a 90-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a

Cântăreaţa pop australiană Kylie Minogue, cântăreaţa britanică Jess Glynne şi mezzosoprana galeză Katherine Jenkins se numără printre vedetele care vor participa la o serie de evenimente ce vor fi organizate în luna mai, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, informează bbc.com.

Concertul, care se înscrie într-o serie de manifestări ce vor avea loc pe durata a patru zile, va fi prezentat de duoul umoristic Ant and Dec şi va avea loc în luna mai, la Castelul Windsor. 

Vor mai urca pe scenă cântăreaţa Beverly Knight, actorul Martin Clunes şi actorul Damian Lewis, protagonistul serialului american ”Homeland” şi al miniseriei TV britanice ”Wolf Hall”.

Evenimentul va celebra viaţa suveranei britanice, de la naşterea ei din 1926 la încoronorarea din 1953, urmată de o domnie de peste 60 de ani.

Printre celelalte staruri care vor participa la această serie de evenimente se vor afla cântăreţul Alfie Boe, actorul John Boyega – protagonistul celui mai recent film din seria ”Star Wars” -, cantautorul James Blut şi actorul Jim Carter – un star al serialului TV ”Downton Abbey”.

Jennifer Saunders – protagonista serialului ”Absolutely Fabulous” -, actriţa de teatru şi film Imelda Staunton şi prezentatorul Alan Titchmarsh vor participa şi ele la acea serie de evenimente.

Prezentatorii Ant and Dec spun: ”Acea seară spectaculoasă va aduce împreună unele dintre cele mai cunoscute nume din industria de divertisment, care vor participa la acest spectacol, alături de 1.500 de persoane, pentru a marca această aniversare atât de specială”.

Evenimentul va fi difuzat de postul de televiziune ITV pe 15 mai.

Sursă: News.ro