Kylie Minogue înregistrează un album cu piese de Crăciun. Acesta va fi al 13-lea album al său, se va lansa în prejma sărbătorilor de iarnă și va conține coveruri, dar și piese originale cu influențe disco.
“Este foarte posibil ca acest disc să cuprindă melodii clasice pentru sărbătoari şi chiar ceva material original. Kylie vrea să își pregătească intens noul material, dar nici nu poate fi departe de topurile muzicale pentru mult timp, așadar un album pentru Crăciun este o alegere evidentă.”, a declarat un apropiat pentru The Sun.
Artista de orgine australiană este în prezent la jumătatea procesului de înregistrare. Kylie Minogue și-a lansat cel mai recent album în luna martie a anului trecut, “Kiss Me Once”, însă acesta nu a avut succesul așteptat.