Real Madrid vrea sa arata marti seara o adevarata ‘desfasurare de forte’ la Supercupa Europei, in fata lui FC Sevilla. Antrenorul castigatoarei Ligii Campionilor, Carlo Ancelotti a declarat in conferinta de presa de dimineata ca gruparea ‘galactica’ nu vrea sa mai rateze inca un trofeu, iar lotul pe care-l are in acest sezon este mult peste cel de pana acum.
Tehnicianul italian a dezvaluit ca ii va titulartiza pe germanul Toni Kroos si columbianul James Rodriguez, care s-au integrat perfect desi au fost adusi de curand. Astfel, Real ar putea incepe cu Casillas portar si Carvajal, Sergio Ramos, Pepe si Coentrao fundasi, Modrici, Kroos si Rodriguez la mijloc, plus o ‘tripleta’ ofensiva: Gareth Bale, Benzema si Cristiano Ronaldo. De partea cealalta, Sevilla nu are nici pe departe o asemenea acumulare de vedete, iar antrenorul Unai Emery va incerca sa apere onoarea castigatoarei trofeului Europa League cu Beto intre buturi, fundasi – Coke, Pareja, Fazio si Alberto, doi inchizatori: Carrico si Krychowiak, iar Reyes, Aspas si Vitolo in spatele unicului varf – Bacca. Supercupa Europei dintre Real Madrid si FC Sevilla se va juca marti seara de la ora 21 si 45 de minute pe ‘Cardiff City Stadium’ din Tara Galilor.