Confidenţialitate

Kovesi, despre sentința CEDO: O reparație simbolică pentru toți magistrații hăituiți în ultimii ani

Laura Kovesi a oferit o primă reacție, în scris, după sentința favorabilă obținută, marți, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Fosta șefă a Direcției Anticorupție a câștiga procesul intentat după destituire.

CEDO a stabilit că Laura Kovesi nu s-a putut apăra în justiția românească și i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare.

“Această decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) clarifică, în primul rând, o chestiune de principiu legată de independența procurorilor și, implicit, a sistemului judiciar, dar mai sunt și alte lucruri pe care le lămurește.

Decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea din funcția de procuror-șef al DNA a atribuit o putere discreționară ministrului justiției de a revoca un procuror cu funcție de conducere, fiind anulată în acest fel orice protecție a magistraților contra arbitrariului deciziilor politice, iar, pe de altă parte, a înlăturat posibilitatea atacării efective a unei decizii de revocare, deși aceasta afectează un drept fundamental al persoanei.

Atunci când am introdus acțiunea la CEDO am declarat că ”doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicării unei astfel de proceduri abuzive și altor procurori cu funcții de conducere, întrucât decizia Curții Constituționale poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deține o funcție de conducere în Ministerul Public.”

Prin hotărârea sa, CEDO a stabilit că existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil, deoarece decizia Curții Constituționale a limitat posibilitatea de a ataca decizia de revocare în fața unei instanțe de judecată, chiar dacă aceasta a afectat dreptul meu la viață profesională.

Persoanele nu ar trebui să fie subiect al deciziilor Curților Constituționale, ci doar principiile. Ceea ce stabilește CEDO este că persoanele trebuie să aibă întotdeauna dreptul și posibilitatea reală de a ataca o decizie de revocare în fața unei instanțe de judecată.

Hotărârea CEDO constată că procedura ad hoc prin care s-a decis revocarea mea a fost lipsită de legitimitate. Ar trebui să medităm cu privire la faptul că, într-un stat european, procedura care a condus la decizia de revocare a procurorului-șef al DNA a fost realizată cu încălcarea drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare.

CEDO stabilește că opiniile pe care le-am exprimat public cu privire la modificări legislative sau independența justiției nu pot constitui motiv pentru sancționarea unui magistrat. Mai mult, CEDO a decis că motivele care au fost invocate pentru revocare ”nu sunt susținute de elemente de probă specifice și, prin urmare, acestea nu pot fi considerate ca fiind convingătoare în întregul context al cauzei.”

Știm cu toții că revocarea mea a făcut parte dintr-o campanie de intimidare a sistemului judiciar, în încercarea de a descuraja lupta împotriva corupției. Totodată, CEDO motivează că revocarea din funcția de procuror șef a avut un ”efect de descurajare”, în sensul că ”ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători ca pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar.”

Așa cum și hotărârea CEDO menționează ”se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar”.

Această hotărâre a CEDO consolidează statutul tuturor magistraților din Europa și îi apără de ingerințe politice discreționare din partea reprezentanților altor puteri într-un moment în care independența celor care investighează corupția sau alte fapte grave este pusă sub semnul întrebării în mai multe locuri și în mai multe modalități.

Nu am depus o cerere pentru despăgubiri bănești, pentru că am considerat că decizia CEDO este suficientă pentru mine ca remediu, dar și pentru că, nu doream ca o potențială compensație să fie plătită din bugetul de stat, implicit din banii românilor.

Sper ca această hotărâre să reprezinte o reparație simbolică pentru toți magistrații hărțuiți în ultimii ani!

Sper ca această decizie să dea curaj magistraților români!

Pentru toți cei care ne-au susținut, pentru cei care au susținut statul de drept, indiferent de riscurile, de intimidările și hărțuirile la care au fost supuși, astăzi este un moment important și reamintesc ceea ce am spus în ziua revocării: să nu abandonăm!

Sunt convinsă că a meritat, motiv pentru care spun din nou: NU abandonați!”, a transmis Laura Kovesi.

Fosta șefă DNA va fi invitata Ioanei Dogioiu într-o Ediție Specială Piața Victoriei. Emisiunea poate fi auzită pe frecvențele Europa FM de la ora 18 și 15 minute și video pe europafm.ro și pagina de Facebook Radio Europa FM.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate Laurei Kovesi, marți, în procesul intentat de aceasta după destituirea de la șefia Direcției Anticorupție.

Actualul șef al Parchetului European a fost demis din fruntea DNA, la 9 iulie 2018, la presiunea guvernării PSD-ALDE și a unei decizii a Curții Constituționale.

Șeful statului a fost nevoit să semneze decretul revocării la acel moment, deși Klaus Iohannis își exprimase anterior susținerea față de Laura Kovesi.

În plângerea la CEDO, aceasta a susținut că a fost eliberată din funcție din cauză că și-a exprimat liber opinia, în mod public, față de reformele legislației penale inițiate de guvernarea de atunci și care, în opinia sa, au afectat sistemul judiciar.

În plus, a spus Laura Kovesi, decizia CCR nu a putut fi contestată.

CEDO a concluzionat că s-a încălcat, astfel, accesul la justiție.

În proces, Laura Kovesi nu a cerut despăgubiri din partea statului român.

După revocare, fosta șefă DNA s-a înscris în cursa pentru conducerea primului parchet european, competiție pe care a câștigat-o în septembrie 2019.