Un tribunal din Priștina a condamnat la 20 de ani de închisoare, marți, un fost poliţist sârb pentru că a participat la execuţia a 13 civili albanezi în timpul războiului, o condamnare rară, în contextul în care Belgradul încă nu a recunoscut independenţa fostei provincii, notează AFP.
Într-un comunicat, instanța a precizat că asasinatele, precum şi expulzarea unor civili albanezi kosovari au fost comise în aprilie 1999 în satele Sllovi şi Terbovc, în centrul Kosovo.
Condamnatul, identificat de presa kosovară drept Goran Stanisic, făcea parte din forţa de rezervă a Ministerului sârb de Interne şi cu acest titlu a participat la ‘atacuri sistematice şi pe scară largă’ împotriva populaţiei albaneze din satele respective.
Martorii supravieţuitori, în majoritate femei, au spus că el a făcut parte din grupuri de poliţişti sârbi şi paramilitari care le-au pus bărbaţii cu spatele la zid în curtea lor înainte de a-i executa în faţa familiei.
De asemenea, membrii acestor unităţi au expulzat sute de civili albanezi din cele două sate.
Interesatul, care locuia în Sllovi şi s-a mutat în Serbia după război, a fost arestat în iulie 2019 încercând să treacă frontiera în cealaltă direcţie.
El neagă că a comis aceste crime şi poate face apel la hotărârea care nu este definitivă.
Potrivit grupărilor kosovare pentru drepturile omului, atacul forţelor sârbe împotriva Sllovi şi Terbovc a făcut în total 45 de morţi şi 11 răniţi, în timp ce aproximativ 100 de case albaneze au fost incendiate.
Războiul din perioada 1998-1999 dintre separatiştii kosovari şi forţele sârbe a făcut 13.000 de morţi, majoritatea albanezi.
Conflictul s-a încheiat cu o campanie de bombardamente ale NATO care a constrâns Belgradul să îşi retragă trupele. În 2008, Kosovo şi-a declarat independenţa care încă nu este recunoscută de Serbia.
Acest tip de condamnare este foarte rar în Kosovo, care nu întreţine relaţii diplomatice cu Serbia. Orice cooperare între Pristina şi Belgrad pentru extrădarea suspecţilor dintr-o parte în alta este imposibilă.