Confidenţialitate


Klaus Iohannis: ”România a fost boicotată de declaraţii politice iresponsabile ale unor înalţi demnitari români”


Klaus Iohannis: ”România a fost boicotată de declaraţii politice iresponsabile ale unor înalţi demnitari români”

“În mod regretabil, nu putem marca azi, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei, faptul că România a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, chiar dacă dumneavoastră aţi făcut eforturi susţinute şi aţi obţinut un număr considerabil de susţineri.

România a fost boicotată de declaraţii politice iresponsabile ale unor înalţi demnitari români, formulate fără mandat şi contrare unor poziţii tradiţionale ale României.

Aceste grave derapaje au dus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate faţă de dosare de politică externă sensibile şi complexe”, a afirmat Klaus Iohannis.

“Parteneriatul strategic cu SUA, pilon esenţial al politicii externe a României, a devenit în această perioadă mai robust şi a dobândit şi mai multă substanţă şi durabilitate. Anvergura relaţiilor noastre politice a ajuns la un punct maxim după vizitele mele de la Casa Albă din 2017 şi cea de săptămâna trecută”, a mai spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu şefii de misiuni şi consulii generali, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

“Pentru România rămân în continuare de îndeplinit câteva obiective: aderarea la spaţiul Schengen (…) şi aderarea la zona euro când toate condiţiile vor fi îndeplinite. Trebuie să valorificăm eficient capitalul de încredere al preşedinţiei Consiliului UE, iar dumneavoastră, ca şefi de misiuni, puteţi avea un rol esenţial în atingerea acestui obiectiv”, a precizat Klaus Iohannis.

El a spus că de la preluarea mandatului său acţiunile de politică externă au vizat identificarea eficientă de soluţii durabile faţă de provocările la adresa României, astfel încât obiectivele naţionale să fie realizate în beneficiul românilor, şi consolidarea parteneriatelor şi relaţiilor strategice ale României.

“Pe parcursul acestor ani, politica noastră externă s-a axat pe coordonatele esenţiale ale creşterii rolului României în cadrul Uniunii Europene şi NATO, precum şi pe întărirea şi extinderea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. Aceste linii esenţiale rămân extrem de importante în continuare şi aveţi responsabilitatea de a le aprofunda”, a mai arătat Klaus Iohannis.

În perioada 2015 – 2019, președintele a avut 25 de vizite bilaterale în afara ţării şi a găzduit peste 40 de şefi de stat şi de guvern în România.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…