Președintele Klaus Iohannis le-a transmis ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti că nu va accepta desemnarea unei persoane condamnate penal în funcția de premier.
Președintele a participat la un dejun de lucru, găzduit de Ambasada Republicii Slovace.
Au fost discutate rezultatele şi implicaţiile alegerilor parlamentare din 11 decembrie, iar preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România are o democraţie consolidată, lucru confirmat şi prin faptul că din viitorul legislativ nu vor face parte partide politice naţionaliste, eurosceptice sau extremiste.
În ceea ce priveşte desemnarea noului prim-ministru, Preşedintele a subliniat că va face acest demers ”numai cu respectarea criteriilor de integritate, fapt care a fost enunțat înaintea începerii campaniei electorale”, a transmis Administrația Prezidențială.