Confidenţialitate

Președintele Iohannis: Probabil, dublarea alocațiilor nu se poate realiza imediat

Șeful statului a declarat la finalul întâlnirii cu membri ai Guvernului că, probabil, dublarea alocațiilor nu se poate aplica imediat, urmând ca Guvernul să găsească resursele necesare în următoarele luni.

“Guvernul își face ultimele calcule, dar vreau să subliniez o chestiune foarte importantă fiindcă am observat câteva interpretări neconforme. Și eu, și Guvernul, ne dorim creșterea alocațiilor pentru copii. Partea mea a fost de a analiza legea și de a decide promulgarea sau nepromulgarea. Legea este în regulă, drept pentru care am promulgat-o“, spune președintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că problema care trebuie acum rezolvată este una care ține de bugetul național, aprobat înainte să se aprobe această lege de dublare a alocațiilor: “În câteva luni de zile Guvernul va găsi resursele. Probabil nu se poate aplica imediat”.

“Cu siguranță dacă se taie pensiile speciale va apărea un disponibil bugetar care poate fi folosit, de exemplu, pentru alocații. Dar ăsta este un calcul pe care trebuie să îl facă Guvernul și îi las pe dumnealor să vină cu aceste discuții”, a concluzionat Iohannis.