Confidenţialitate

Klaus Iohannis, pentru Politico, după ce și-a anunțat candidatura la șefia NATO: „A sosit momentul pentru ca NATO să se pregătească pentru viitor” | AUDIO

La puțin timp după anunțul oficial de candidatură pentru șefia NATO, publicația Politico publică o opinie a președintelui Klaus Iohannis în care este prezentat un decalog al șefului statului pentru viitorul Alianței Nord Atlantice. Întărirea apărării și a cooperării între parteneri sau accelerarea digitalizării sunt printre propunerile candidatului pentru funcția de secretar general.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În anunțul oficial de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis nu a dat amănunte legate de cum ar dori să fie alianța de acum încolo. A explicat motivele pentru care la conducerea Alianței ar trebui să fie un politician din estul Europei.

„Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să își asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere atlantice. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale”, a declarat Klaus Iohannis.

Pentru reînnorirea perspectivei, președintele Klaus Iohannis propune un decalog pentru NATO: 10 porunci de care Alianța trebuie să țină cont. Consolidarea apărării frontierelor estice – cele mai expuse la amenințări – sunt pe primul loc în acest decalog. Cooperarea sporită între parteneri, susținerea dreptului internațional și ordinea bazată pe reguli și ajutorarea celor vulnerabili, ajutorul în continuare pentru Ucraina sau creșterea capacităților de apărare sunt alte subiecte abordate de șeful statului. Sunt enunțate și investițiile în transformarea digitală dar și o analiză a metodelor de lucru pentru a asigura reprezentativitatea geografică.

„Pe măsură ce lumea noastră devine mai complexă și mai imprevizibilă, NATO trebuie să se schimbe și să se adapteze”, a declarat președintele României pentru Politico.

„Partenerii noștri care gândesc la fel ca noi – în primul rând în Indo-Pacific – vor fi primii cu care vom colabora pentru a susține dreptul internațional și ordinea bazată pe reguli”, a mai spus el.

„A sosit momentul pentru ca NATO să se pregătească pentru viitor”, așa se încheie opinia semnată de Klaus Iohannis din Politico.

Sursa foto: Presidency.ro

Citește și: Klaus Iohannis: „Am decis să intru în competiția pentru funcția de secretar general al NATO”. Motivele invocate de șeful statului | VIDEO