Confidenţialitate

Klaus Iohannis, pe Facebook: “Weekendul acesta, România a obținut trei mari performanțe sportive”

“Weekendul acesta, România a obținut trei mari performanțe sportive. Felicitări handbalistelor de la CSM București care, încă de la prima participare, au câștigat în această seară Liga Campionilor.

O felicit și pe Simona Halep, care a obținut ieri al 12-lea trofeu din carieră, după câștigarea turneului de la Madrid.

Felicitări, totodată, și lui Horia Tecău care, tot la turneul de tenis de la Madrid, a câștigat titlul la dublu. Mult succes în continuare!”, scrie preşedintele Klaus Iohannis, României pe Facebook.

Şi premierul a reacţionat la scurt timp după victoria CSM Bucureşti, tot printr-un mesaj postat pe Facebook. „Minunată victorie a CSM București! Felicit echipa, antrenorii și conducerea clubului pentru o performanță extraordinară”, scrie Dacian Cioloş.

CSM Bucureşti este a treia echipă din România care câștigă Liga Campionilor! Este însă primul în actualul format, după Şiinţa Bucureşti (1960-1961) şi Rapid Bucureşti (1963-1964).